Registrul Auto Român a publicat rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic desfășurate pe parcursul anului 2025, iar cifrele pentru județul Dâmbovița indică neglijență gravă din partea multor proprietari de autovehicule.
Inspectorii au verificat în județ un număr total de 2.093 de vehicule. Dintre acestea, un procent semnificativ de 39,5% au fost declarate neconforme, prezentând diverse probleme tehnice sau nereguli legate de acte.
Cea mai gravă situație a fost constatată în cazul a 132 de autovehicule (6,31%), care prezentau defecțiuni atât de serioase la sistemele de frânare, direcție sau la punți, încât au fost încadrate la „pericol iminent de accident”.
Pe lângă problemele mecanice, polițiștii și inspectorii RAR au sancționat și impactul asupra mediului sau lipsa documentelor valabile: În 7,3% din cazuri, mașinile aveau probleme majore la sistemul de depoluare (noxe peste limită). 2% dintre șoferi circulau cu ITP-ul expirat, anulat sau chiar fals.
Urmare a acestor controale, au fost aplicate 766 de amenzi contravenționale. Măsura cea mai dură a fost retragerea a 475 de certificate de înmatriculare. Șoferii sancționați își vor putea recupera taloanele doar după ce remediază defecțiunile și trec de o inspecție tehnică specifică la reprezentanțele RAR.
Reprezentanții instituției subliniază însă că aceste rezultate nu reflectă starea generală a parcului auto, deoarece echipajele opresc în trafic cu preponderență acele vehicule care sunt vizibil vechi sau suspecte de defecțiuni.


