Flacăra Moreni a întâlnit FC Pucioasa în etapa cu numărul 6 din play-out-ul acestei ediții de Liga a 3-a. Meciul a fost unul spectaculos, încheiat la egalitate, 2-2. Pentru morenari au marcat David Gheboș și Gabriel Negrea, în timp ce pentru echipa din Pucioasa au punctat Tiberiu Calofir și Giani Stere. Flacăra are 25 de puncte, se clasează pe locul 9, iar următorul joc este la Moreni, cu Sport Team. Echipa morenară este încă la mâna ei, pentru a evita retrogradarea, însă nu își mai permite pași greșiți în ultimele patru etape.
„Vreau să trag un semnal de alarmă!”
Marius Ene a transmis că rezultatul a fost unul echitabil, dar și că moralul jucătorilor ar trebui să fie unul bun, pentru că au reușit să revină de două ori într-o partidă de asemenea importanță. „Cel mai important, în acest punct al sezonului și în situația în care suntem, este că am revenit. Să revii de două ori, la un joc atât de important, pentru că noi cu o înfrângere ne afundam în zona urâtă la clasamentului, e foarte important. Moralul jucătorilor trebuie să fie unul bun, au dat dovadă de caracter. Pentru trei centimetri, așa cum a fost jocul, puteam să câștigăm, dacă mingea sărea din bară în poartă. Probabil așa ne este dat, să suferim până la capăt. A fost un joc frumos, păcat că meciul între cele două echipe dâmbovițene se joacă în zona urâtă a clasamentului. Vreau să trag un semnal de alarmă, nu se poate așa ceva. Titu s-a furișat și a ajuns în play-off, în rest toate echipele dâmbovițene se luptă la retrogradare. Trebuie să facem mai multe eforturi toți, mă refer la cei care îndrăgesc acest fenomen, ca pe viitor să nu mai fim în situația asta. Mă refer la noi, ca și club, să ne organizăm mai bine la anul și să nu mai fim în situația asta. Nu știu care va fi deznodământul, dar este dureros că toate echipele dâmbovițene ne batem să scăpăm de la retrogradare”, a spus antrenorul morenar.
„Nu mi-e teamă de retrogradare”
Lică Ene a declarat că visul lui este să lupte alături de Flacăra Moreni pentru promovarea în liga secundă, cu un stadion plin în spate. „A fost un meci frumos, se juca cu garda jos la un moment dat, pentru că situația din clasament cerea lucrul ăsta. Pentru restul campionatului, este un punct important pentru moral, pentru că am revenit de două ori într-o situație de presiune, întrucât clasamentul apasă. Cred că vom reuși, cu calm și sprijin, să depășim momentele astea. Flacăra este una dintre cele șapte echipe din țară care a împlinit o sută de ani, cred că acest brand merită mai multă atenție. Suntem la Liga a 3-a, un smoc de iarbă a făcut diferența, mingea nu a sărit în poartă. Nu mi-e teamă de retrogradare, sunt un tip luptător. Vorbeam și cu Gabi Paraschiv, și el ca om, în viață, toate lucrurile le-a făcut pe final. Perioadele frumoase din carierele noastre au venit pe final. Așa va fi și acum, ne vom bucura la final de salvarea de la retrogradare. La Moreni lumea iubește fotbalul, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ne-am bate cu șanse reale la promovare. Eu vreau să ne salvăm și apoi să creștem, să umplem din nou acest stadion, acesta este visul meu”.