luni, 23 iunie, 2025

Marfă de peste 37.000 de lei, confiscată de la un comerciant din Târgoviște

Poliția Dâmbovița, război declarat mărcilor false

Publicitate




Citeşte şi

*Un magazin din Târgoviște a fost vizat de o acțiune a polițiștilor specializați în criminalitatea economică, împotriva vânzării de produse contrafăcute

 

Marfă contrafăcută în valoare de peste 37.000 de lei a fost scoasă de pe piață de polițiștii dâmbovițeni, în cadrul unei acțiuni desfășurate ieri. Peste 300 de articole vestimentare, parfumuri și curele, suspectate că încalcă drepturile unor mărci înregistrate, au fost descoperite la un punct de lucru al unei societăți comerciale din Târgoviște.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, conform Legii nr. 84/1998. Bunurile, a căror valoare a fost estimată la aproximativ 37.600 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 102, alin. (1), lit. b din Legea nr. 84/1998.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Proiectul centurii municipiului Moreni avansează

*Realizat în parteneriat cu administrațiile locale din Moreni, Gura Ocniței și I. L. Caragiale, proiectul are ca scop principal...

Citeşte şi...