vineri, 3 octombrie, 2025

Lovitură de trăsnet: anularea prezidențialelor

Publicitate




Citeşte şi

Românul are o vorbă cu tâlc: frica păzește pepenii! Decriptând, iată, înțelesul: trebuie să iei măsuri, ca să nu te trezești că dă cineva buzna peste tine și te fură, ba te și omoară. În această cheie cred că trebuie primit verdictul Curții Constituționale a României, de anulare, în integralitate, a alegerilor pentru ocuparea fotoliului prezidențial de la Cotroceni.

Șocul acestui verdict a fost asemenea unui trăsnet pentru clasa politică, pentru toți românii din țară și din străinătate, dar și pentru majoritatea cancelariilor de pe mapamond, cu interese mai multe sau mai puține pe meleagurile patriei noastre fascinante.

Așa este, după cum se spune, este o lovitură de trăsnet fără precedent. Și încă suntem amețiți cu toții de șocul produs de verdictul CCR, așa că nu putem desluși toate tainele acestei lovituri, oricare ar fi acestea – și, cu timpul, tragem nădejde că pe unele le vom afla.

Conform opiniilor unor analiști politici și jurnaliști, au fost anumite bănuieli și suspiciuni. De pildă asupra lui Călin Georgescu a plutit umbra tenebroasă a lui Putin, iar asupra Elenei Lasconi – umbra neomarxistă a lui Soros. Și hai să nu ne mai îmbătăm cu apă rece sau să nu ne lăsăm amăgiți de cântecul unor sirene care îi cred pe români niște proști incurabili. Nici o țară de talia României, ca suprafață, populație, stare economică și posibilități militare de a se apăra, nu scapă de războiul hibrid desfășurat în diferite forme de marile puteri care, și nu este niciun secret, au interese pe seama unei asemenea țări. Depinde de interese și de modul în care România știe să-și prezerve interesul național!

Cert este însă faptul că, datorită establishment-ului său politic, România, timp -preț amar- de 35 de ani, a fost lăsată în bătaia vântului. Și este de spus că verdictul trăsnet al CCR a fost lansat în vreme ce în Diaspora se derula deja procesul electoral, ceea ce a creat, în mod firesc, o imagine șifonată României, aceea de încălcare neconstituțională a democrației. Însă acțiunea s-a datorat lui Herr Klaus Werner Iohannis, dacă nu cumva a avut, de astă dată, și un anumit interes personal de a desecretiza anumite documente privitoare la securitatea națională venite de la SRI, SIE, STS și Ministerul de Interne. Ca atare, Curtea Constituțională a fost pusă în situația penibilă de a juca alba-neagra. Adică mai întâi a validat turul 1 al prezidențialelor, iar apoi și-a luat vorba înapoi, invalidând în totalitate alegerile.

În aparență, tot acest quiproquo kafkian a proiectat în mentalul opiniei publice de dincolo de fruntarii imaginea unei Românii bananiere, unde curțile constituționale pot da asemenea lovituri, este adevărat că și cu ajutorul armatei. Indiferent de ce zic unii și alții, și de pe aici și din alte țări ale mapamondului, repet, eu cred că anularea prezidențialelor, venită în al 12-lea ceas, a fost neclară juridic. Statele Unite (administrația pe final de mandat!) ne-au atenționat, cu un puternic semnal de alarmă, că un actor statal a intruzionat masiv cibernetic, mai ales pe rețeaua Tik Tok, stând de altminteri în spatele unui candidat.

Și mai este ceva ciudat: de ce nu a făcut nici o trimitere și la actorul non-statal Soros și rețeaua sa de social media, care i-a suflat în pânze lui „Nuți ot Câmpulung” ce a sărit cu violență la gâtul Curții Constituționale, simțindu-se furată de victoria la care visa? Și, din nou, hai să nu ne mai îmbătăm cu apă rece: nici Călin Georgescu, nici contracandidata sa USR-istă, făcând abstracție de fanii lor foarte mulți și de o parte și de cealaltă, nu ar fi fost o alegere sigură – din punct de vedere al actualei puteri! Ambii au fost învăluiți de o ceață de incertitudine.

Ah da, să nu uit: mass-media din întreaga lume a tratat, în regim de „breaking news”, verdictul Curții Constituționale. Așadar, România a deținut, cum se spune, „prima pagină”, din păcate într-un mod negativ. Și ce va urma de acum? Unii, și nu puțini, vorbesc de haos, alții de disoluția statului român.

O teamă există, firesc, chiar dacă avem printre noi și optimiști (nu știm în ce procent). Dar, recunosc, în aceste clipe de răscruce, România este existențial bântuită de un cutremur pe care unii n-au ezitat să-l numească public „lovitură de stat”. Întrucât nu au fost făcute publice documente care să dovedească acest lucru, rămânem la nivelul unei… tentative. Cine o fi (sau or fi) autorul (autorii) ei?

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...