Într-o Europă aflată la intersecția mai multor crize – inflație, presiune urbană, migrație, transformare a pieței muncii – tema locuințelor accesibile s-a transformat dintr-o dezbatere socială într-un subiect strategic de prim rang. Nu mai este vorba doar despre prețuri la apartamente sau nivelul chiriilor, ci despre însăși sustenabilitatea modelului economic european. A locui decent a devenit un indicator al competitivității, iar lipsa locuințelor accesibile riscă să devină un factor structural de dezechilibru economic.
Pentru tinerii europeni, mai ales cei care trăiesc în marile capitale, o garsonieră poate consuma peste jumătate din salariul mediu. În multe orașe, clasa de mijloc dispare din centrele urbane, împinsă către periferii sau chiar în afara zonelor metropolitane. În același timp, firmele din construcții, transport sau servicii se confruntă cu o lipsă tot mai acută de forță de muncă locală, tocmai din cauza costurilor de locuire. Această spirală a devenit o problemă economică sistemică: acolo unde oamenii nu pot trăi, economia nu mai poate crește.
Paradoxul este că Uniunea Europeană nu are competență directă în domeniul locuinţelor. Politicile de locuințe sunt, conform tratatelor, responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Cu toate acestea, Bruxellesul a demonstrat deja că poate modela comportamente și politici fără a dicta reglementări. Exact cum programul Erasmus a schimbat în profunzime sistemele educaționale și mobilitatea tinerilor europeni, un cadru financiar inteligent poate produce efecte similare în domeniul locuinţelor.