vineri, 3 octombrie, 2025

„La vremuri noi, oameni noi”

Mesaj al primarului din Voinești, după alegeri:

Publicitate




Citeşte şi

*În opinia primarului comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, rezultatul reprezintă o reacție fermă față de deciziile și atitudinea celor aflați la conducerea țării în ultima perioadă

 

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a transmis un mesaj public după rezultatul alegerilor prezidențiale din 4 mai, declarând că votul exprimat de români nu ar trebui să fie o surpriză. În opinia sa, rezultatul reprezintă o reacție fermă față de deciziile și atitudinea celor aflați la conducerea țării în ultima perioadă.

Românii au taxat prin vot neajunsurile și modul în care au fost tratați în ultima perioadă”, a transmis edilul șef, precizând că multe dintre deciziile recente ale autorităților au fost percepute de cetățeni ca fiind abuzive sau lipsite de respect față de interesele publice.

Printre motivele invocate de primar se numără comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, tentativele de modificare a calendarului alegerilor prezidențiale, anularea scrutinului din 24 noiembrie 2024, dar și o serie de probleme economice și sociale precum nivelul ridicat al impozitelor, inflația, prețurile mari la energie, apă și servicii publice.

Gabriel Dănuț Sandu a făcut referire și la scandalurile publice care au implicat fostul președinte, inclusiv cele legate de locuințele de protocol, precum și la schimbările legislative privind pensiile sau la dificultățile crescânde ale micilor producători agricoli.

Sunt doar câteva motive pentru care românii și-au luat țara înapoi”, a transmis primarul din Voinești, lansând totodată un apel către liderii politici din România: „În al 12-lea ceas, conducători ai partidelor politice, treziți-vă!”.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...