Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că demisionează din funcția de președinte al României, urmând să părăsească oficial postul pe 12 februarie a.c. Decizia sa a venit la scurt timp după ce Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului au stabilit convocarea plenului reunit pentru marți, la ora 10:00, pentru a dezbate cererea de suspendare a sa.
În declarația sa publică de ieri, Klaus Iohannis a motivat că a ales această variantă pentru a evita o criză politică și pentru a proteja imaginea României pe plan extern. El a subliniat că o eventuală suspendare ar fi avut efecte negative și greu de înțeles pentru partenerii internaționali, în condițiile în care procesul electoral pentru alegerea unui nou președinte este deja în desfășurare.
De asemenea, am consultat mai mulți politicieni locali cu privire la decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona din funcția de președinte al României.
Ciprian Iacob – senator AUR Dâmbovița: „Vocea poporului a fost auzită, în cele din urmă, și de Klaus Werner Iohannis. Ce urmează în continuare și ce își doresc românii în acest moment este revenirea la turul doi”.
Valeriu Munteanu – președinte AUR Dâmbovița și deputat în Parlamentul României: „Klaus Werner Iohannis a plecat. Sub presiunea votului de suspendare, care ar trebui să aibă loc marți în Parlamentul României, unul dintre principalii beneficiari ai loviturii de stat prin anularea alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis, a demisionat din funcția de președinte, confirmând astfel că s-a aflat în această funcție în mod ilegal. Ieri a plecat Ciucă, azi Iohannis”.
Aurelian Cotinescu – deputat PNL Dâmbovița: „Această decizie nu rezolvă în niciun fel situația. A fost, de fapt, un demers populist al partidelor din opoziție. În plus, această situație nu ajută cu absolut nimic România, deoarece creează un vid de putere, chiar dacă președinția va fi preluată de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Este o pată pe imaginea României, iar partenerii europeni și nord-atlantici își vor pune anumite semne de întrebare cu privire la situația din țară. Cred că acest demers, dacă ar fi fost inițiat la nivel parlamentar și ar fi presupus un referendum, nu ar fi ajuns să fie finalizat, deoarece avem alegeri în luna mai. Astfel, nu face decât să creeze probleme de imagine pentru România”.
Victor Ponta – deputat PSD Dâmbovița: „Acum s-a încheiat! Dar toți complicii și trădătorii care l-au adus pe Iohannis și l-au ținut în funcție împotriva românilor, chiar după ce nu mai era președinte, sunt încă la „putere” și la „butoane”! Sistemul „Iohannis” controlează încă România și încearcă să impună în continuare un președinte la fel de antiromân și la fel de ticăloșit! Trebuie să ne luăm Țara înapoi și să-i vedem plecați pe TOȚI! Doar așa putem pune din nou România și românii pe primul loc! Așa să ne ajute Dumnezeu”.