sâmbătă, 4 aprilie, 2026

Județul Dâmbovița, model pentru Croația

Publicitate



Citeşte şi

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că județul a fost vizitat recent de președintele Autorității de Audit din România, Lucian Dan Vlădescu, împreună cu o delegație din Croația a aceleiași instituții. Vizita a avut scopul de a analiza și de a împărtăși bune practici în implementarea proiectelor publice și a procedurilor administrative.

Delegația a fost interesată în mod special de două inițiative ale județului: conservarea și valorificarea Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” din Târgoviște, care contribuie la păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești, și introducerea unor proceduri simplificate menite să reducă birocrația și să eficientizeze activitatea administrației publice.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a oferit mai multe detalii despre acest subiect. „Delegația a vizitat județul nostru și a apreciat modul în care am implementat proiecte importante pentru dezvoltarea Dâmboviței, de la punerea în valoare a patrimoniului istoric la măsuri de simplificare administrativă. Au fost discuții utile, cu schimb de experiență în domeniul auditului și al fondurilor europene, care ne vor ajuta să continuăm modernizarea județului”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Victorie mare la baschet masculin

Meci mare reușit de CSU Târgoviște într-o restanță din play-off-ul Ligii 1. Studenții lui Nikola Velev s-au impus cu...

Citeşte şi...