vineri, 3 octombrie, 2025

IPS Nifon, la primirea Patriarhului Copt al Alexandriei

Dâmbovița, reprezentată la nivel înalt la Palatul Patriarhiei din București

Publicitate




Citeşte şi

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a participat, miercuri, 30 aprilie 2025, la primirea de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei din București, a Preafericitului Părinte Tawadros al II‑lea, Patriarhul Copt al Alexandriei.

Cu acest prilej, Patriarhul României a oferit Patriarhului Copt al Alexandriei o icoană a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, pentru ierarhi, precum și alte daruri tuturor membrilor delegației sale. La rândul său, Patriarhul Tawadros a oferit Patriarhului Daniel o machetă a vestitului Far din Alexandria și două icoane cu scena Fugii în Egipt, precum și alte daruri celorlalți clerici români prezenți.

Părintele Mitropolit Nifon a luat parte, în Sala ”Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, la întrevederea Patriarhului copt cu Întâistătătorul Bisericii noastre, apoi l-a însoțit pe înaltul oaspete în vizita pe care a efectuat-o la Catedrala Patriarhală, precum și la mânăstirile Cernica și Pasărea din apropierea capitalei. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a purtat cu Patriarhul Copt, în Salonul ”Conventus” al Palatului Patriarhiei, un dialog privind viața și activitatea Bisericii Copte în contemporaneitate.

 

Biroul presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...