Conducerea Primăriei Târgoviște anunță continuarea programului de modernizare a unităților de învățământ din oraș. În ultimele patru-cinci luni, administrația locală a derulat mai multe proiecte care vizează grădinițe și școli din municipiu. Declarațiile au fost făcute de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri.
Printre obiectivele incluse în această etapă se numără Grădinița nr. 3, Grădinița nr. 14, Școala „Grigore Alexandrescu” și Școala „Radu cel Mare”. Dotările realizate depășesc 35 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată integral din fonduri atrase. „Acestea sunt investițiile în infrastructura educațională realizate doar în ultimele patru-cinci luni, investiții realizate 100% de administrația publică locală târgovișteană, cu fonduri atrase, fără niciun leu din bugetul local”, a precizat primarul. Acesta a subliniat că astfel de proiecte reprezintă „o investiție în copiii noștri și în viitorul orașului nostru” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
Un alt proiect este modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 6 „Tudor Vladimirescu”, aflat într-un stadiu avansat. În următoarele două săptămâni urmează să fie montat mobilierul nou. „Este cel mai mare proiect implementat vreodată în Târgoviște pe ceea ce înseamnă infrastructura educațională și veți vedea o unitate de învățământ complet nouă, fără nicio legătură cu ceea ce era înainte”, a adăugat edilul șef.
Potrivit primarului, lucrările ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an, iar elevii și profesorii ar urma să revină în școală în vacanța din februarie 2026.


