Consiliul Județean Dâmbovița continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere în mai multe zone ale județului, având în derulare proiecte pentru reabilitarea drumurilor județene.
Conform declarațiilor președintelui CJD, Corneliu Ștefan, „Investițiile în infrastructura rutieră sunt esențiale pentru dezvoltarea județului Dâmbovița!”. În acest context, lucrările avansează pe două tronsoane esențiale: DJ 720C Gura Ocniței – Ocnița și DJ 720A Gura Ocniței – Adânca, Lotul 2.
Proiectele de modernizare în desfășurare: Pe DJ 720C Gura Ocniței – Ocnița, un sector de 8,9 km, lucrările includ: Aplicarea a două straturi de asfalt; Modernizarea a trei poduri; Construirea a 12 km de șanțuri din beton; Realizarea a 5 km de rigole carosabile acoperite; Amenajarea a 1.550 mp de trotuare.
Pentru DJ 720A Gura Ocniței – Adânca, un tronson de 6,2 km, se vor efectua următoarele lucrări: Aplicarea a două straturi de asfalt; Construirea a 9.100 mp de trotuare; Realizarea a 10 km de șanțuri din beton; 1,8 km de rigole carosabile acoperite; Aproximativ 800 de metri liniari de podețe dalate; Modernizarea a două poduri.
Pe aceste două tronsoane vor fi amenajate, de asemenea, 18 stații de autobuz. Valoarea totală a investiției pentru aceste lucrări se ridică la 90 de milioane de lei.
Alte proiecte de infrastructură în județ
În paralel, avansează și lucrările de modernizare pe DJ 720A, Lotul 3, care include traseul Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Dobra (Mărcești) – Finta – Cornești (Postârnacu) – DN1A. Acest sector, cu o lungime de 28 km, beneficiază de o investiție de aproximativ 107 milioane de lei și include: Aplicarea a două straturi de asfalt; Construirea a 27.000 mp de trotuare; Realizarea a 10 km de șanțuri din beton; 1,5 km de rigole de acostament; 23,4 km de rigole carosabile acoperite; 1.310 accese la proprietăți; Modernizarea a patru poduri; Amenajarea a 22 de stații de autobuz.
„Cu fiecare drum nou, cu fiecare pod modernizat și cu fiecare tronson reabilitat, suntem mai aproape de ceea ce ne dorim pentru Dâmbovița: o infrastructură rutieră modernă. Și mai mult decât atât, o rețea de drumuri bine pusă la punct reprezintă cheia pentru dezvoltarea județului nostru!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.
.