*Investiția are o valoare totală de peste 19,67 milioane lei. Contractul are o durată de 21 de luni, dintre care trei luni sunt alocate proiectării, iar 18 luni execuției lucrărilor
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea și execuția Centrului de Îngrijiri Paliative Gura Ocniței, investiție cu o valoare totală de peste 19,67 milioane lei. Contractul are o durată de 21 de luni, dintre care trei luni sunt alocate proiectării, iar 18 luni execuției lucrărilor.
Noul centru va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și va include saloane cu băi proprii, cabinete medicale și psihologice, spații pentru tratamente, consiliere și socializare, precum și echipamente moderne dedicate îngrijirii pacienților aflați în stadii avansate ale bolii.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre această investiție și cât de importantă este pentru pacienții care au nevoie de sprijin specializat. „Un loc construit cu gândul la oameni – la cei care au nevoie de sprijin, grijă și atenție. Pentru că știm cât de important este să aibă condiții bune, respect și profesionalism atunci când le este cel mai greu în viață”.
Lucrările urmează să înceapă după finalizarea fazei de proiectare.


