Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este numită în popor și Floriile, de la florile pe care mulțimile și copiii le purtau în mână, aclamând intrarea în Ierusalim a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Domn și Împărat.
Intrarea Domnului în Ierusalim are două înțelesuri: o biruință asupra morții lui Lazăr, dar și o anticipare a biruinței asupra propriei Sale morți. Mântuitorul Hristos nu numai că înviază pe Lazăr, dar, peste puțin timp, Își înviază propria Sa umanitate, propriul Său trup din mormant, iar prin aceasta El arată definitiv că este Dumnezeu-Omul.
Mulți dintre iudei au văzut că Iisus a înviat un mort intrat în descompunere de patru zile, au părăsit pe cărturari și pe farisei, pe învățătorii lor tradiționali, și au crezut în Iisus și în puterea Lui dumnezeiască. Acesta este motivul principal pentru care mulțimile au venit în Betania, să vadă pe Iisus, dar și pe Lazăr, prietenul Său, înviat. În mintea unor cărturari şi farisei invidioşi şi răi s-a zămislit ideea ca împreună cu Iisus să omoare şi pe Lazăr, ca să nu mai fie o mărturie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Iată cum păcatul și întunericul cresc, iar patimile omeneşti egoiste, respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu.
Mântuitorul ne spune: ‘Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu’ (Ioan 10, 17-18). În acest sens, sfinții părinți vede în intrarea în Ierusalim a Domnului mergerea Sa spre patimă și spre moarte de bunăvoie. El putea să evite suferințele și moartea, dacă-și distrugea sau elimina adversarii. Dar El a dorit să biruiască prin puterea iubirii Sale care este ascunsă în Cruce și care se arată ca iubire preaslăvită în Învierea Sa. Acesta este primul înțeles al Intrării Domnului Hristos în Ierusalim: biruință asupra morții lui Lazăr și anticipare a biruinței Mântuitorului asupra propriei Sale morți.
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc este prefigurarea intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc. Aceasta se va realiza prin Învierea și prin Înălțarea Sa la cer. De aceea în noaptea de Paști noi cântăm: ”Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…”, adică nu Ierusalimul vechi, pământesc, ci noul Ierusalim, ceresc, în care Hristos Domnul intra prin Înviere, pentru ca umanitatea Lui nu va mai muri niciodată. Iar Ierusalimul ceresc în care intră Hristos Dumnezeu Cel Răstignit și Înviat, ca să ne pregătească nouă loc pentru învierea cea de obște, este acum simbolizat de către Biserică. De aceea, Biserica este icoana Ierusalimului ceresc. Participarea la viața Bisericii este tainic o intrare in Ierusalimul ceresc, deoarece Biserica ne invață și ne ajută să răstignim pacatul din noi prin post, prin pocăință, prin rugaciune, prin mărturisirea păcatelor, pentru a pregăti învierea sufletului nostru din moartea păcatului.
De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, și flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, în amintirea evenimentului când Mântuitorul a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpari sau ramuri de finic. Florile pe care le purtăm în mană în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuților adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive si dărnice, curația minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului dobândită prin spovedanie și prin impartașire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte față de Dumnezeu si față de semeni. Acestea sunt florile cultivate in timpul Postului, pe care le aducem noi ca daruri înaintea Fiului lui Dumnezeu.
Mântuitorul, astăzi, împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire al întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate în lumea aceasta bolnavă de păcat să ajungă la biruinţă fără luptă. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, să intensificăm postul şi rugăciunea, dar nu atât un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, cât un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem
Pr. Predica Iulian, Parohia Mânjina