Situaţia unor societăţi din industria de Apărare din Dâmboviţa este una dificilă, în contextul problemelor legate de contracte, comenzi şi blocarea unor produse deja executate. Este semnalul tras de Constantin Bucuroiu, liderul de sindicat al Uzinei Automecanica Moreni, care a vorbit despre situaţia de la Mija şi UPS Dragomireşti.
În cazul UPS Dragomireşti, Constantin Bucuroiu susţine că societatea a rămas fără contracte şi comenzi active, deşi anterior au fost încheiate mai multe contracte. Potrivit acestuia, unele dintre acestea nu au ajuns în etapa de execuţie, fiind blocate înainte de începerea efectivă a producţiei.
„În ceea ce priveşte UPS Dragomireşti, au rămas fără contracte şi comenzi, deşi au derulat şi au încheiat contracte, dar acestea nu au intrat în execuţie pentru că s-a blocat undeva. Este o situaţie care afectează direct activitatea societăţii”, a declarat Constantin Bucuroiu.
Probleme sunt semnalate de acesta şi la Mija, unde, potrivit liderului sindical, au fost executate contracte, însă produsele rezultate au rămas în stoc. Beneficiarul nu ar fi preluat marfa, iar blocarea produselor ar genera costuri suplimentare pentru companie.
„La Mija este vorba despre o societate care a încheiat contracte şi a executat contracte, dar a rămas cu ele blocate în stocuri pentru că beneficiarul nu a venit să le ia. Lipsa aceasta de sprijin îi costă foarte mult în momentul de faţă”, a explicat Bucuroiu.
Consecinţele descrise de acesta nu se limitează, în opinia sa, la situaţia financiară a companiilor. Reducerea activităţii poate însemna, susţine liderul sindical, diminuarea numărului de locuri de muncă, plecarea unor salariaţi şi scăderea veniturilor societăţilor.
Constantin Bucuroiu a arătat că societăţile respective aveau o contribuţie importantă la bugetul de stat şi consideră că problemele cu care se confruntă industria de apărare ar trebui privite inclusiv din perspectiva menţinerii capacităţilor de producţie din România.
„Este foarte delicată situaţia şi ne uităm şi la noi, în Dâmboviţa. Mija este una dintre societăţile fanion ale industriei de apărare şi trece prin momente grele. La fel, UPS Dragomireşti urcase destul de bine în topul societăţilor care funcţionau şi, dintr-o dată, este prăbuşită”, a afirmat Constantin Bucuroiu.
Liderul sindical a extins analiza şi la nivel naţional, susţinând că probleme similare există şi în alte companii din industria de apărare. Printre exemplele menţionate se numără Carfil, uzina din Cugir şi IAR Ghimbav, dar şi alte societăţi de stat despre care afirmă că şi-au redus activitatea.
Un alt caz indicat de Constantin Bucuroiu este cel al UMP Bucureşti, societate implicată în producţia transportoarelor Piranha împreună cu compania americană General Dynamics. Acesta susţine că activitatea fabricii a intrat în declin după ce o comandă pentru 150 de maşini, aprobată anterior de Parlament, nu a mai fost introdusă în contract.
Potrivit acestuia, situaţia acestor companii arată dificultăţile cu care se confruntă în prezent o parte a industriei româneşti de Apărare, în condiţiile în care activitatea lor depinde în mare măsură de comenzile şi contractele încheiate cu beneficiarii din sistemul naţional de apărare.
