vineri, 19 septembrie, 2025

Incendiile de vegetație pun „pe jar” pompierii

Ieri, salvatorii ISU Dâmbovița au intervenit la Tărtășești și Târgoviște

Publicitate





Citeşte şi

*Flăcările au mistuit două hectare de vegetație uscată în satul Gulia, iar un alt focar a izbucnit în Târgoviște, unde salvatorii au acționat prompt pentru lichidarea incendiului

Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați ieri să intervină la două incendii de vegetație uscată în județ. Primul incident a avut loc în jurul orei 11:41, în localitatea Tărtășești, satul Gulia, unde flăcările au afectat aproximativ două hectare de vegetație uscată. Pompierii de la Garda de Intervenție Răcari, cu două autospeciale de stingere, și o autospecială de la Detașamentul Buftea au intervenit prompt, iar incendiul a fost lichidat.

Ulterior, în jurul orei 12:22, a izbucnit un alt incendiu de vegetație uscată în municipiul Târgoviște. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a mobilizat o autospecială de stingere pentru a lichida focul, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați de vegetație uscată și lăstăriș.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că arderile necontrolate pot scăpa rapid de sub control, provocând pagube materiale și punând în pericol vieți omenești. Este esențial să fie evitată utilizarea focului deschis și să fie respectate măsurile de prevenire a incendiilor. Orice început de incendiu trebuie anunțat imediat la numărul de urgență 112.

 

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Marius Gorgan, sufletul popicelor din Fieni

Marius Gorgan rămâne un nume important în Fieni. Fost vicecampion național la popice, Gorgan s-a ocupat o bună perioadă...

Citeşte şi...