*O parte din lucrări, precum finisajele, amenajarea locului de joacă și a spațiilor exterioare, au fost finanțate din bugetul local
Ieri dimineață, Primăria Municipiului Târgoviște a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare termică și energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 3, situată pe Aleea Trandafirilor. Proiectul, intitulat „Creșterea eficienței energetice la Grădinița cu program prelungit nr. 3”, a avut o valoare totală de 3.057.945 lei, finanțarea fiind asigurată în principal prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul programului național destinat îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor publice cu destinație educațională. O parte din lucrări, precum finisajele, amenajarea locului de joacă și a spațiilor exterioare, au fost finanțate din bugetul local.
La eveniment au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, parlamentarii Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, senatorul Titus Corlățean, precum și membri ai executivului Primăriei Târgoviște – viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, respectiv city managerul Gabriel Boriga și inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Valentin Stancu.
Primarul Daniel Cristian Stan: „Investiția a fost suportată printr-un proiect al Administrației Fondului pentru Mediu. Este o unitate de învățământ care nu beneficiase niciodată de lucrări de reabilitare. Sursa finanțării a fost dublă: pe de o parte, AFM, pentru lucrările de eficientizare energetică, iar pe de altă parte bugetul local, pentru finisaje și amenajările exterioare. Nu cred că există o investiție mai utilă pentru comunitatea locală decât cea în educație”.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Investițiile în educație sunt cele mai importante. Felicit echipa de la Primăria Târgoviște pentru acest proiect și pentru celelalte proiecte implementate în infrastructura educațională. Județul Dâmbovița are numeroase proiecte semnate prin AFM, de la reabilitarea instituțiilor publice până la iluminatul public”.
Senatorul PSD Titus Corlățean: „Este un moment de satisfacție când vezi că, după o muncă laborioasă și prin parteneriate solide, rezultatele se concretizează. Aceste investiții sunt benefice pentru învățământul târgoviștean și dâmbovițean. Oamenii ar trebui să aprecieze faptele, pentru că ele contează”.
Inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița, Valentin Stancu: „Rețeaua educațională târgovișteană are un standard înalt, unul european, iar acest nivel se menține prin hărnicie și accesarea de fonduri europene sau alte resurse care să asigure copiilor un mediu educațional adecvat prezentului”.
Prin finalizarea acestei investiții, Grădinița cu program prelungit nr. 3 beneficiază acum de condiții moderne, eficiente energetic, menite să îmbunătățească confortul copiilor și al personalului didactic.