miercuri, 9 iulie, 2025

George Bozieru, un antrenor interesant

La Crevedia, mediu propice pentru performanță

Publicitate




Citeşte şi

* „Echipele din București nu pot să se mândrească cu ceea ce avem noi la Crevedia”, a transmis antrenorul echipei U19

 

Voința Crevedia începe să devină un club important la nivel județean, dar și național. Echipa de seniori atacă promovarea în Liga a 3-a, în timp ce formația U19 domină campionatul județean. Mai mult, echipa pregătită de George Bozieru a fost aproape să dispute finala campionatului național sezonul trecut, însă sub denumirea de ACS Burduca, fiind eliminată de Unirea Ruginoasa, la penalty-uri.

„La Dâmbovița e cel mai bine organizat AJF din țară”

Bozieru transmite că la Crevedia există condiții mai bune decât la echipe cu nume din țară, precum Rapid sau Dinamo București. „Am găsit în Dâmbovița cel mai bine organizat AJF din țară, cu oameni profesioniști, dornici să facă treabă. Nu am stat foarte mult să mă gândesc, dacă să vin la Crevedia, am o relație de prietenie cu președintele clubului. Nu am vrut să stau departe de a antrena, Mădălin m-a sfătuit să vin la Crevedia și am reușit împreună să facem lucruri frumoase. Știm foarte bine ceea ce lucrăm și ce facem, lucrurile arată bine și vor arăta și mai bine. Din punct de vedere al infrastructurii, stăm mai bine decât multe echipe cu nume din București. Rapid nu are facilitățile pe care le are Crevedia, nici Dinamo. FCSB poate concura, dar nu este în București. Echipele din București nu pot să se mândrească cu ceea ce avem noi la Crevedia”, a transmis antrenorul echipei U19.

„Încercăm să schimbăm mentalitatea”

Acesta a spus că nivelul competiției juvenile din Dâmbovița este unul scăzut, însă își dorește ca mentalitatea oamenilor implicați în fotbal să se schimbe, pentru a ajuta la progresul tinerilor fotbaliști. „Sunt foarte multe comunități în care nu se face nici măcar sport de masă. Nu a înțeles nimeni nimic din meciul pe care l-am câștigat cu 30-0 cu Lungulețu. Nu pun accent pe meciurile din weekend, adversarii sunt la un nivel de pregătire un pic mai jos decât ceea ce facem noi. Încerc să oferim jucători pentru echipa mare. Eu fac zilnic 240 de kilometri, pentru a putea să-mi desfășor activitatea. Trebuie puse persoane abilitate în funcția de antrenor, care să știe ce să lucreze cu cei mici. Încercăm să schimbăm mentalitatea. Eu nu am avut probleme cu părinții, am știut să mă impun, le-am oferit totul copiilor. Noi aici avem oameni dornici de a performa”.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Investiții masive în educație, cu fonduri europene

*Contractul de finanțare a fost semnat ieri dimineață, la Târgoviște, în prezența reprezentanților administrației județene și regionale, precum și...

Citeşte şi...