miercuri, 29 octombrie, 2025

Flăcări puternice la două case din Morteni

Pompierii de la Găești și Vișina au intervenit de urgență

Publicitate




Citeşte şi

*Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 11:52, iar la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Găești și Garda Vișina cu mai multe autospeciale

 

Pompierii militari dâmbovițeni au fost solicitați să intervină de urgență în această dimineață, 28 octombrie, în urma unui apel primit prin numărul unic 112, care anunța un incendiu la o casă din localitatea Morteni.

Apelul a fost înregistrat în jurul orei 11:52, iar la fața locului au fost direcționate imediat forțe de intervenție. Detașamentul de Pompieri Găești acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a fost trimisă și o autospecială de stingere de la Garda de Intervenție Vișina.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se extinsese, manifestându-se la două case învecinate. Suprafața totală afectată de flăcări este de aproximativ 100 de metri pătrați.

Vestea bună este că incendiul a fost localizat de către echipajele de intervenție, oprindu-se astfel extinderea la alte proprietăți. La ora transmiterii acestei știri, misiunea este încă în dinamică, pompierii acționând pentru lichidarea completă a focarelor. Momentan nu au fost raportate victime.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Modernizarea Drumului Național 7, într-o nouă fază activă

*Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a semnalat faptul că șantierul de modernizare a DN 7 a...

Citeşte şi...