vineri, 3 aprilie, 2026

Final de proiect educațional la Parohia „Sf. Dumitru” din Târgoviște

Publicitate



Citeşte şi

În Duminica I după Rusalii, în ziua de 15 iunie 2025, la Parohia „Sf. Dumitru”, din municipiul Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, după încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc premierea copiilor care au participat, pe parcursul anului școlar 2024-2025, la proiectul intitulat „Învață limba engleză în tinda bisericii”.

Cu acest prilej, copiii au primit, din partea Pr. paroh Ovidiu Adrian Gîmbă și a Pr. coslujitor Cristian Florin Chițescu, diplome și cadouri, iar doamna Prof. Raluca Iordache a primit un premiu de excelență, pentru tot efortul depus. Apoi, în parteneriat cu „Ferma copilăriei”, din localitatea Lucieni, a avut loc o petrecere, la care cei mici s-au bucurat de o mulțime de surprize.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Victorie mare la baschet masculin

Meci mare reușit de CSU Târgoviște într-o restanță din play-off-ul Ligii 1. Studenții lui Nikola Velev s-au impus cu...

Citeşte şi...