Pentru cei mulți neștiutori într-ale subtilităților jocului politic electoral, pare o curiozitate că unii râvnitori la a deveni chiriași 5 ani ai Palatului Cotroceni se dau de ceasul morții – și forțele politice care i-au trimis la înaintare, așijderea, sunt obligate să-i susțină – pentru a intra pe locul al 2-lea în turul 2 al prezidențialelor.
De bună seamă că un rol influențator major îl au sondajele, ca atare, conform acestui barometru al opiniei publice, se fac calcule la nivelul staff-urilor de partid. Iar concurenții pentru palatul mai înainte amintit își reglează strategia, apelând de cele mai multe ori la alianțe. Este interesant de băgat, de seamă că locul întâi nu pare într-atât de atractiv, știindu-se faptul că, de pildă, în cazul României și în funcție de interesele factorului extern (Washington, Bruxelles, corporatismul globalist), bătălia principală se dă între PSD și PNL, cei mai importanți vectori politici de „stânga” și „dreapta”.
Așa că, repet, și nimeni nu mă poate convinge că așa stau lucrurile, și în funcție de factorul extern, prin rotație, reprezentantul / șeful de partid al unuia dintre acestea ocupă la vot primul loc. Dar lupta acerbă pentru locul al 2-lea în turul 2, având în vedere concentrarea / coalizarea de forțe politice, poate produce surpriza ca cel de pe acest loc să-și adjudece victoria.
Ori, dacă nu o obține, are totuși un câștig de cauză, și anume că își menține partidul la un nivel relevant de respectabilitate în Parlament și pe eșichierul politic, cât și pentru a și impune unele proiecte, are posibilitatea să determine alianțe. De pildă, nu se uita ce s-a întâmplat în prezidențialele din 1999, când pentru a-l împiedica pe Corneliu Vadim Tudor să-l învingă pe Ion Iliescu – șeful PRM nefiind dorit nici de Occident – toate forțele politice, într-o alianță contra naturii, l-au lovit amarnic în soartă, instalându-l la Cotroceni pe „comunistul de omenie”, părintele „democrației originale”. Ceea ce se poate petrece și acum.
(va urma)