Ieri, 17 decembrie, a debutat „Gala Educației 2024”, un eveniment de amploare găzduit de Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Manifestarea, ce se va desfășura pe parcursul a două zile, aduce în prim-plan realizările academice și reafirmă rolul esențial al educației în societate.
Evenimentul a reunit profesori, studenți și autoritățile județene și locale: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului, Emilian Rusu, precum și personalități conectate la mediul educațional, alături de participări online din partea Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv în cadrul Comisiei Europene, și a președintelui Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Mihai Cîmpeanu și Gigel Paraschiv, secretar de Stat în Ministerul Educației.
În deschiderea evenimentului, rectorul Universității „Valahia”, Ioan Corneliu Sălișteanu, a transmis un mesaj: „Organizăm acest moment, pentru prima dată, «Gala Educației», un eveniment care își propune să recunoască meritele profesorilor și studenților de la noi din universitate. De asemenea, ne aducem aminte și de cei care au contribuit și au clădit această universitate, seniorii noștri”.
Claudia Gilia, președintele Senatului Universității „Valahia”, a subliniat importanța educației, evocând un citat din Victor Hugo: „Fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câștigăm. Universitatea Valahia din Târgoviște celebrează în cadrul «Galei Educației» performanța, dedicarea și excelența în educație, onorându-i pe cei mai buni profesori și studenți. Acest eveniment simbolizează angajamentul nostru comun de a transforma educația într-un pilon esențial al unei societăți solide și sustenabile. Prin recunoașterea meritelor celor care inspiră și modelează generațiile viitoare, ne reafirmăm misiunea de a construi punți între prezent și viitor, ancorându-ne în realitățile contemporane, dar având întotdeauna privirea îndreptată către orizonturile ce se deschid, căci educația este cea care ne călăuzește sufletul și mintea spre infinitul posibilităților”.
La rândul său, Corneliu Ștefan, președintele CJD, a declarat: „Gala Educației reprezintă mai mult decât o ceremonie de premiere a excelenței, a activității pe care cadrele didactice, studenții și seniorii universității au desfășurat-o de-a lungul anilor. Este o oportunitate de a încuraja parteneriatul dintre instituțiile academice și comunitatea locală, contribuind astfel la dezvoltarea unei colaborări cu un impact pozitiv asupra județului nostru. Consiliul Județean va continua să fie principalul partener instituțional al universității în proiectele care vizează excelența academică și dezvoltarea învățământului superior dâmbovițean”.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a accentuat rolul educației în societatea contemporană: „Și Primăria Târgoviște are o gală a excelenței în educație, care are în vedere învățământul preuniversitar. Cred că în vremurile pe care le trăim, o gală a educației nu numai că este binevenită, este absolut necesară. […] Cred că putem spune că Universitatea «Valahia» din Târgoviște trăiește prin fiecare din noi, absolvenți, profesori, oameni care încercăm cât putem de bine să ne ridicăm la înălțimea prestigiului universitar”.
Gala Educației a culminat cu premierea profesorilor, studenților și foștilor absolvenți ai Universității „Valahia”, printre care s-au numărat președintele CJD, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și prefectul județului, Emilian Rusu.