Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, de Părintele Secretar Eparhial și de Părinți Consilieri de la Centrul eparhial, a participat la Sfânta Liturghie sâmbătă, 30 noiembrie 2024, cu prilejul sărbătorii Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, ocrotitorul României, în biserica cu hramul „Sf. Ier. Nifon” a Mânăstirii Peștera Ialomiței.
În cuvântul său, Părintele Mitropolit Nifon a evocat personalitatea Sf. Ap. Andrei și a evidențiat deosebita lui importanță misionară pentru istoria noastră, deoarece el a propovăduit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul Sciției mici (Dobrogea de astăzi), creștinând pe strămoșii noștri. După încheierea sfintei slujbe, Înaltul Ierarh a binecuvântat inaugurarea noului hotel ”Peștera Wellness & Spa”, din apropierea mânăstirii, primul de cinci stele din Bucegii dâmbovițeni, proprietate a familiei Calcan, în prezența unor oficialități naționale, județene și locale, dar și a numeroși turiști. Înaltpreasfinția Sa a oferit o icoană a Maicii Domnului, ca semn de binecuvântare, domnului Valentin Calcan, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei