*CSM Târgoviște are un parcurs dezamăgitor în această ediție de campionat, clasându-se pe locul 7, cu 21 de puncte
În etapa cu numărul 16 din ediția 2024-2025 a Diviziei A1 la volei feminin, echipa Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a jucat în deplasare, pe terenul formației CSM Constanța. Cele două echipe sunt vecine de clasament, astfel că meciul se anunța unul echilibrat. Formația gazdă a început mai bine jocul și a reușit să se impună în primul set cu 25-15. CSM Constanța a dominat și actul secund, pe care l-a câștigat cu 25-18. CSM Târgoviște a încercat să revină în meci, s-a impus în setul trei cu 25-21, prea puțin însă pentru a schimba soarta partidei, pentru că formația din Constanța s-a impus în setul patru cu 25-11, reușind astfel să obțină victoria cu scorul de 3-1. CSM Târgoviște are un parcurs dezamăgitor în această ediție de campionat, clasându-se pe locul 7, cu 21 de puncte după 14 meciuri jucate. În etapa următoare, echipa târgovișteană joacă pe teren propriu cu Volei Alba Blaj, una dintre formațiile bune ale campionatului.
CSM Constanța – CSM Târgoviște 3-1 (25-15; 25-18; 21-25; 25-11)
Constanța: Bălae (14), Mohr (16), Rocha da Silva (9), Cîmpu (13), Elisaia (6), Iancu (10), Reknere (1). Antrenor: Florin Voinea.
Târgoviște: Faleș (10), Milojevic (9), Radu (1), Malesevic (10), Wagoner (3), Dornelles (7), Sherman (13). Antrenor: Branko Kovacevic.