vineri, 3 aprilie, 2026

Elitele fotbalului românesc, reunite la Târgoviște

Publicitate



Citeşte şi

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a fost prezent în premieră la Winter Summit, evenimentul organizat de AJF Dâmbovița. Șeful fotbalului a oferit un moment dedicat direcției și viziunii. În ultimul deceniu, fotbalul românesc a traversat un amplu proces de reformă instituțională, guvernanță, educație, infrastructură, relația cu UEFA și FIFA. „Putem să modelăm fotbalul românesc la nivel național. În primul rând, fiecare dintre noi trebuie să-și propună să devină mai bun, de pe o zi pe alta. Fie că e jucător de fotbal, antrenor, analist video, analist de date, prepator fizic. Fotbalul mai propune ceva. Îți propune un consens, îți propune unitate, îți propune sinergii. Imaginați-vă că atunci când avem capacitatea ca toate eforturile noastre să le punem împreună, cât de departe putem să ajungem. Mesajul nostru este să ne unim toate aceste eforturi, toate aceste sinergii, în spatele unei viziuni foarte clare, unde vrem să ajungem. Și, cu siguranță, fiecare dintre noi va fi mai bun. Iar la final, toți vom fi mai buni împreună”.

Istvan Kovacs: „Suntem și noi oameni, avem trăirile noastre”

Un alt invitat, Istvan Kovacs, reprezintă standardul arbitrajului internațional. Este singurul român care a arbitrat toate finalele de cupe europene. Aflat constant în centrul celor mai importante evenimente ale fotbalului european, acesta a împărtășit perspective valoroase despre arbitrajul de elită și fotbalul modern. „Cred că a sosit momentul ca oamenii să vadă și această față a arbitrilor. Să înțeleagă că suntem și noi oameni, că avem și noi trăirile noastre și că nu avem nimic de ascuns. Cred că, pe viitor, transparența o să ajute foarte mult la credibilitatea arbitrajului românesc. Au fost emoții mai mari decât la meciuri, pentru  că nu sunt obișnuit să vorbesc în fața atâtor oameni, dar mi-a plăcut. Este un sentiment nou pentru mine, însă a fost frumos”.

Adrian Comănescu: „Un eveniment de înaltă ținută”

Adrian Comănescu, membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor, implicat direct în procesul de coordonare și responsabilizare a arbitrajului românesc, a apreciat nivelul ridicat al Winter Summit, ediția a 3-a. „M-am simțit onorat să particip la un eveniment de înaltă ținută, cu o audiență record. Ca reprezentant al Comisiei Centrale a Arbitrilor, am oferit informații utile. Sunt convins că acesta este modul de dialog, prin care să prezentăm programele de dezvoltare ale arbitrajului românesc”.

Ciprian Prisăcaru: „Dezvoltarea sustenabilă începe prin educație”

Organizatorul evenimentului a fost Ciprian Prisăcaru, președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, care a pus accent, în mod constant, pe educație, dialog și aliniere la standardele moderne ale fotbalului. „Winter Summit a fost gândit ca o platformă de dialog și educație, care să aducă la aceeași masă toate componentele fotbalului județean. Ne dorim coerență, responsabilitate și aliniere la direcțiile strategice ale Federației Române de Fotbal. Prezența invitaților de cel mai înalt nivel confirmă că dezvoltarea sustenabilă începe prin educație și printr-un standard comun asumat”.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Victorie mare la baschet masculin

Meci mare reușit de CSU Târgoviște într-o restanță din play-off-ul Ligii 1. Studenții lui Nikola Velev s-au impus cu...

Citeşte şi...