sâmbătă, 4 aprilie, 2026

Editorial sportiv. Perioadă importantă pentru fotbalul dâmbovițean

Publicitate



Citeşte şi

După sezoane în care fotbalul dâmbovițean a suferit, această stagiune oferă din nou speranțe microbiștilor din județul nostru. Chindia Târgoviște s-a calificat în play-off-ul ligii secunde, pentru prima dată de la retrogradare, iar Flacăra Moreni domină Seria C4, este calificată în play-off-ul Ligii a 3-a și va lupta pentru promovarea în Liga a 2-a. Ne așteaptă câteva săptămâni interesante, la finalul cărora piramida din fotbalul dâmbovițean s-ar putea transforma spectaculos. Chindia pare că a scăpat de fantomele trecutului și este un club stabil în acest moment, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Echipa pregătită de Ilie Poenaru a gestionat bine finalul sezonului regulat, s-a calificat fără emoții în play-off, iar acum are șansa să lupte pentru revenirea în primul eșalon fotbalistic. Chiar dacă jocul încă mai scârțâie, componența lotului, dar și sprijinul suporterilor, ar putea fi factori decisivi în lupta pentru promovare. De partea cealaltă, la Moreni, Cristinel Țermure a făcut o treabă extraordinară și a condus-o pe Flacăra în lupta pentru promovare. Gruparea morenară are parte de o susținere incredibilă a suporterilor, dar și un antrenor care vine din fotbalul mare, astfel, pare îndreptățită să spere la o promovare istorică. Totuși, problemele financiare, dar și lipsa unui înlocuitor pe măsură pentru Rareș Mihai pot reprezenta piedici pentru echipa morenară în lupta pentru liga secundă. Să nu uităm că vorbim despre două echipe care în sezonul trecut s-au aflat în partea inferioară a clasamentului, iar una dintre ele, Flacăra, chiar a retrogradat. În play-off, presiunea va fi mai mare și este interesant de urmărit cum vor gestiona cele două formații următoarele meciuri. Dacă Chindia are în lot și jucători experimentați, Țermure nu are sub comanda sa, cu excepția lui Acasandrei, jucători obișnuiți să lupte pentru promovarea în liga secundă. Să sperăm că la finalul sezonului vom avea motive de bucurie din partea ambelor formații. Suntem abia la jumătatea drumului, partea grea abia acum începe.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Victorie mare la baschet masculin

Meci mare reușit de CSU Târgoviște într-o restanță din play-off-ul Ligii 1. Studenții lui Nikola Velev s-au impus cu...

Citeşte şi...