luni, 26 ianuarie, 2026

Editorial sportiv. Performanță pe burta goală

Publicitate




Citeşte şi

Parcursul formației Flacăra Moreni din acest sezon este unul impresionant. Echipa pregătită de Cristinel Țermure are 31 de puncte și ocupă primul loc în Seria C4, cu cel mai bun atac, 35 de goluri marcate, și cea mai bună apărare, doar 11 goluri primite.  Flacăra are 8 victorii consecutive, iar în ultimele două a reușit să marcheze câte 5 goluri. Din punct de vedere sportiv, lucrurile merg perfect la Moreni. Suporterii au revenit lângă echipă, merg și în deplasări, iar în oraș au început să apară tot mai multe discuții legate de promovarea în liga secundă. Dacă ne referim doar la criteriul sportiv, sunt de părere că Flacăra ar putea face pasul către Liga a 2-a, fără prea mari probleme. Totuși, sunt alte probleme care macină echipa morenară. Există restanțe salariale pentru două luni, iar acest lucru ar putea afecta parcursul echipei la un moment dat. De asemenea, din promisiunile legate de modernizarea vestiarelor și modificarea structurii stadionului, nu s-a concretizat nimic. În schimb, echipa punctează cu un autocar personalizat, un aspect nesemnificativ în comparație cu elementele prezentate mai devreme, dar care dă bine la imagine. Parcursul echipei din acest sezon a ridicat mult nivelul aștepărilor în rândul suporterilor. Este de înțeles, lumea iubește fotbalul la Moreni, suporterii își doresc să o vadă pe Flacăra în eșalonul secund, acolo unde a mai fost, însă, pentru performanță, este nevoie de mai mult decât efortul depus de jucători și suporteri. În ultimii ani, principala problemă a acestei echipe a fost reprezentată de lipsa de implicare a autorităților locale. Indiferent de jucători sau de antrenori, atitudinea acestora a fost aceeași. Flacăra a fost privită ca un mijloc de atragere a capitalului electoral. Poate că antrenorii și jucătorii ar merita mai mult respect, mai ales atunci când anumite personaje își fac imagine pe spatele echipei, deși nu i-au oferit sprijinul promis. Lucrurile trebuie să se îndrepte și din punct de vedere financiar, însă pentru asta este nevoie ca autoritățile locale să se ridice la nivelul echipei și al suporterilor. Minciuna nu poate reprezenta baza progresului.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Meci amical. Succes lejer în primul test

Chindia Târgoviște a câștigat lejer primul amical al iernii, 5-0 cu Vulturii Fărcășești, locul 3 în Seria C6. Golurile...

Citeşte şi...