De-a lungul vieții, dacă tot am fost hărăzit să merg pe un drum al peniței, nu am prins pana, mi-am vărsat călimara în suflet, singurul ungher unde nu poate pătrunde nimeni, niciodată. Abia apoi, cu multă cumpătare, am început să-i scot esența la suprafață, în pagini trecute prin plumb, rotative și emoție. Frazele tipărite pe hârtie, zi de zi, sub identitatea unui organ de presă, sunt cele mai scumpe amintiri care ne rămân. Galbene, căci și hârtia îmbătrânește, odată cu noi, aceste pagini sunt nemuritoare. Nu știu dacă mai există alt jurnalist ca mine, care să-și scrie articolele pe hârtie, cu pixul, la contrastul dintre noapte și răsăritul soarelui. Sunt mulțumit de lumina Domnului, sunt conștient că ziua respectivă nu poate semăna cu altele, și tocmai de aceea o întâmpin. Dar, zilele pot fi privite și spre apus. Partida cu Dumbrăvița, care mi-a propus multe pagini pentru o viitoare carte, a constituit și o privire spre masa presei, acolo unde mă aflam și eu. Bătrânul Bebe Istrate, mai mic totuși cu un an decât mine, leat 1955, și-a ales rândul de sus, lângă tribuna oficială, unde susține că este mai protejat de curent. Rândul de jos, devenit familiar pentru jurnaliștii de la „Jurnal de Dâmbovița”, este mai elevat decât etajul superior, aici plămădindu-se toate formele de presă ale secolului XXI. Când întregirea se face și cu Marius Dumitrache și Ilie Dobre (vine la partida cu Steaua), atunci înseamnă că informația este asigurată. Și nu doar la Târgoviște, pentru că uriașul Costin Mihai, șeful nostru, are grijă să comunice, prin radio, cu toată țara. Alături de Chindia, cu ochii pe realitate, cum scria Cosmin Sava, toți ne dorim să sprijinim echipa târgovișteană prin rândurile noastre. Suntem o masă a presei constructive, dâmbovițeni cu suflet pentru fotbalul Cetății, oameni care ne bucurăm sau ne întristăm după jocurile Chindiei.
Publicitate
Citeşte şi
Publicitate