joi, 31 iulie, 2025

Editorial sportiv. Marius, un tânăr deosebit

Publicitate





Citeşte şi

Aceste rânduri sunt dedicate unui tânăr care m-a impresionat, campion județean cu Voința Crevedia. Pentru Marius, ziua de muncă începe la două ceasuri trecute după miezul nopții. Distribuie pâine în satele de la limita dintre județele Dâmbovița și Giurgiu. Dimineața, la 7.00, merge la al doilea job, pe șantier. După muncă, nu ratează niciun antrenament al campioanei județene Voința Crevedia, echipă ce tocmai a promovat în Liga a 3-a. La returul cu Lupii Profa (Olt), a fost cel mai bun de pe teren. Un băiat admirabil, educat și serios. Se numește Marius Sandu, prietenii îi spun Măcălae, iar povestea lui merită cunoscută. Sunt oameni valoroși în multe domenii, oameni simpli, care nu ies în față. Dar care merită respect, chiar recunoaștere. Stâlpii unei societăți în derivă. În ultimii ani, am cunoscut mulți oficiali din fenomenul fotbalistic județean, implicați la echipe din zone rurale. Oameni pasionați, deschiși la nou, capabili de lucruri frumoase. Deloc întâmplător, fotbalul dâmbovițean cunoaște un progres vizibil. Sezonul recent încheiat a fost, probabil, cel mai bun din istorie. Campioana județeană, Voința Crevedia, a promovat în eșalonul trei, performanță reușită anul trecut și de Urban Titu. Tot Crevedia, campioană județeană la Juniori U17 și Juniori U19, a câștigat turneul regional / național, fiind singurul club din țară care a atins sezonul acesta asemenea performanțe. În plus, Ciocănești a ajuns pe podium la Cupa Satelor, terminând pe locul 3 turneul final de la Eforie Nord. Sunt doar câteva din rezultatele vizibile, întrucât pași mari s-au realizat și pe alte paliere de fotbal județean.

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările în ritm accelerat la DJ 712 Târgoviște – Pucioasa

*Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru modernizarea primului lot, cu asfalt nou, trotuare, poduri și...

Citeşte şi...