vineri, 3 octombrie, 2025

Editorial sportiv. Lunea în care iarba nu a crescut

Publicitate




Citeşte şi

Pe vremuri, nici nu se pomenea despre disputarea unei partide fotbal în ziua de luni. Nici antrenamente nu prea se făceau. Vorba proverbului: „lunea nici iarba nu crește”. Și, cu toate acestea, într-o zi de luni, pe 30 mai 1988, stadionul Municipal din Târgoviște a fost asaltat de 20.000 de oameni. Motivul? Afișe mari anunțau de o săptămână un meci inedit între Tricolorii 70 și o selecționată a județului nostru, numită Dâmbovița 70. Eram asigurați că nu va lipsa nicio vedetă prezentă la Campionatul Mondial din Mexic 1970. Ziarul local, prin condeiul lui Lucian Grigorescu, ni-i prezenta pe Dobrin, Dinu, Dumitrache, Răducanu, Lucescu și toți ceilalți titulari în acest meci. Trupa lui Angelo Niculescu era, de-acum, istorie, trecuseră 18 ani de la duelurile cu Pele și Boby Charlton, dar lumea microbiștilor păstra o amintire vie acestei echipe. Tocmai de aceea, caravana ei se plimba prin toată țara, indiferent de ziua săptămânii. Așadar, stadion arhiplin, timp excelent și crainici pe măsură, Cristian Țopescu și Ion Ghițulescu, adică tot ce avea mai bun radio și televiziunea. Numai că, odată cu intrarea jucătorilor pe teren a apărut uriașa dezamăgire. Antrenorul Angelo Niculescu recidiva, dezamăgind, iarăși, mii de oameni. În Mexic, prin înlăturarea lui Dobrin din primul 11, a întristat milioane de români. Acum, venind la Târgoviște cu doar câțiva „mexicani” și cu multe „plombe”, care n-au avut legătură cu Mexicul, încălcând grav protocolul, a dezamăgit doar vreo 20.000 de dâmbovițeni. Practic, doar cinci titulari și doar câteva rezerve se aflau la încălzire, adică Sătmăreanu I, Nicolae Lupescu, Dan Anca, Flavius Domide și Nicolae Pescaru. Lipseau, conform marelui afiș, Răducanu, Dobrin, Dinu, Dumitrache, Neagu, Lucescu, Dumitru, Radu Nunweiller, Deleanu, chiar și rezervele Kallo I, Ghergheli sau Ghiță. Au „plombat” Coman, Gornea, Boc, Dudu Georgescu, care în 1970 avea doar 13 ani. Dar, iată componența improvizatei selecționate: Gornea (Coman) – Ludovic Sătmăreanu I, Lupescu, Boc, Mocanu, Gigi Tătaru, Dembrovschi, Anca, Pescaru, Domide, Dudu Georgescu, Crăiniceanu și Hălmăgeanu, cu rezerve cu tot. De partea cealaltă, Dâmbovița 70 a fost mai aproape de adevăr, folosind, totuși, niște întăriri necesare. Iată formația: Coman (în prima repriză, în cea de-a doua a evoluat pentru „mexicani”), Ilinca – Grancea, C. Ionescu, Gheorghe, Economu, Neagu, Niță, Buciumeanu, Chiriță, Sava, Olteanu și câțiva „metalurgiști” ca rezerve. Scorul, 3-3, a mulțumit pe toată lumea. Au marcat Sava (2) și Gheorghe, respectiv Dudu Georgescu, Dembroschi și Boc. Acest meci a produs, în afara recordului de spectatori, un altul, tot record, dar negativ. În acea zi de luni, aproape din jumătate din muncitorii care trebuia să fie prezenți la schimbul 2, s-au învoit sau au lipsit nemotivați. Dacă ar fi știut că „garnitura” lui Angelo Niculescu nu are „condimentele” de bază, ar fi mers liniștiți la serviciu. Așa a fost, într-o zi de luni, la Târgoviște, când, într-adevăr, iarba nu a crescut.

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...