Dacă este adevărat că omul se trage din maimuță (iartă-ne, Doamne), atunci este clar că dispariția cozii lui se datorează fotbalului! Când niște exploratori ai unor ținuturi sălbatice au descoperit un grup de maimuțe jucând „fotbal”, cu un uriaș fruct exotic uscat, și-au pus întrebarea: oare cine a inventat acest sport? Trebuie să precizăm faptul că maimuțele (sau maimuțoii!) avea cozile tăiate. În schimb, „spectatorii” erau întregi. Asta înseamnă că, pentru a deveni „fotbalist”, trebuia să-ți tai coada. Exploratorii, cărora le căzuse demult această prelungire a coloanei vertebrale, s-au dus în Anglia și au omologat acest sport, adică „regele” se astăzi. Au schimbat doar obiectul disputei, fructul, cu altul, făcut din pielea viețuitoarelor din lanțul trofic, și s-au pus pe treabă. Forțând „invenția”, englezii s-au considerat făptuitori ai acestui sport, deși nu erau nici măcar descoperitorii lui, fiindcă exploratorii debarcaseră din întâmplare aici, deci nu aveau origini englaterii. A rămas, însă, o mare întrebare, ca o „coadă de topor”, care nici astăzi nu este elucidată. Chiar așa, să fi apărut fotbalul acela primitiv, chiar înaintea omului modern? Cel mai plauzibil răspuns este acela când omul preistoric a lovit cu piciorul un obiect care stătea în cale. Văzându-i rostogolirea, a continuat să-l lovească, inventând șutul. Ca și roata, invenție atribuită unui bulgăre de zăpadă care se rostogolea, fotbalul este o „creație” apărută odată cu lumea preistorică, cum am menționat. Esența lui a fost distracția. Tot umorul, care reiese din rândurile de mai sus, are o solidă bază de autenticitate. Dezvoltarea acelei bătăi a unui fruct cu piciorul, inventarea regulilor de joc și echipamentelor, a cadrului de desfășurare etc, a dus la transformarea superbului sport, fără voia lui, în cea mai „bancară” distracție de pe planetă. Acum, în secolul XXI, „joaca maimuțelor”, originea lui, este privită ca o utopie. Celebrul fotbalist olandez Johan Cruyff spunea, prin 1975, că fotbalul ar fi fost mult mai frumos, dacă nu i s-ar fi restricționat driblingul, artificiul care, uneori, este mai frumos decât golul. Antrenorii de azi știu că un dribling în plus poate însemna ratarea unui gol, chiar a unei victorii. Marea „lacună” a celebrului Dobrin, omul care ținea la dribling mai mult decât la toți banii din lume, și defrișarea adversarilor, nu a putut fi interzisă de niciun antrenor al Gâscanului, niciodată. Indiferent cum și cât se va dezvolta acest sport, câte invenții vor mai cădea pe capul lui (!), nu trebuie să uităm că înainte de a deveni om, strămoșul nostru, maimuța, a jucat „fotbal” !
Publicitate
Citeşte şi
Publicitate