Primul fotbalist înscris în celebra carte „Guinness Book”, pentru cei 23 de ani (1934-1957) de carieră internațională sub culorile reprezentativei Angliei, pentru care a jucat 84 de meciuri, a fost Stanley Matthews, născut la 1 februarie 1915. A participat cu echipa „leilor” la trei Campionate Mondiale (1950, 1954, 1958) și a fost declarat „fotbalistul anului” în Europa (1956). Deține alte două recorduri: cel mai tânăr debutant profesionist al Insulelor Britanice, la 17 ani, și cel mai vârstnic internațional englez, la 50 de ani. Pentru clubul său, FC Blackpool, a jucat 758 de meciuri. A fost considerat „Mathusalemul” fotbalului și decorat cu ordinul „Comandor al Imperiului Britanic”. Tatăl său, Jack, frizer de meserie, era un mare iubitor de legende istorice. Când Stanley are doar 5 ani, i s-a povestit prima oară despre Dracula. Fascinat, la început se bucura să asculte zecile de variante cu „Sângerosul din Carpați”, „Vampirul”, dar, mai târziu, când deja era junior la Stoke City, și-a dat seama că acestea sunt povești, unele ajungând și pe marile ecrane, și a cerut părinților să-i procure o carte despre istoria României. „Jucam fotbal și mă gândeam la Dracula”, avea să declare în august 1969, la Târgoviște. Șmecher mare, așa cum a fost și ca fotbalist, Matthews, care devenise fan al lui Vlad Țepeș, renunțând total la miturile cu Dracula, și-a dorit să ajungă în România pe cheltuiala minimă. Și, astfel, își propune să organizeze un meci de old-boys Anglia – România. Federația engleză îi aprobă propunerea și, pe banii ei, Stanley și colegii ajung la București. Pentru a demonstra, la întoarcerea în Anglia, desfășurarea partidei, englezul aranjează cu secretarul adjunct al FRF, Florin Dumitrescu, un amical al bătrânilor, despre care se spune că nu s-a disputat niciodată. Astfel, își încheie cu „succes” misiunea fotbalistică. Abia acum își poate începe liniștit treaba pentru care a ajuns în România. Cu sprijinul unor funcționari de la OJT și, împreună cu colegii, vine la Curtea Domnească, adică acasă la Vlad Țepeș, cum avea să declare cu multă bucurie. De ce nu la Bran?… a fost întrebat. „Eu vreau să văd locul real unde a locuit marele voievod și de unde și-a condus Principatul. La Bran să se ducă regizorii”. După ce a vizitat Curtea Domnească, a urcat în Turn. A văzut stadionul și a întrebat. „Are și echipă de fotbal Târgoviștea? Fascinant! Și gazon ca-n Blackpool”. Și se bucura ca un copil. Amintirile lui, publicate într-o carte, au fost citite și de Ioan Chirilă, cel mai mare gazetar sportiv al nostru. De la el am aflat această poveste adevărată, și de la Victor Bănciulescu, citind cartea „Am dat mâna cu ei…”. Ceva mai târziu, Stanley a plecat în Africa, pentru a afla cum se trăiește într-un trib. I-a învățat fotbal pe băștinași, a servit masa cu ei și i-a însoțit la vânătoare. În permanență a purtat la gât un medalion cu Vlad Țepeș, primit cadou la Târgoviște. Păcat că nu a fost invitat pe stadion, măcar pentru o fotografie de colecție!
Publicitate
Citeşte şi
Publicitate