Dacă România ar avea un profil nutrițional, cu siguranță nu s-ar încadra în nicio dietă modernă. Gustul nostru nu este unul subtil, te ia pe nepregătite, îți trage scaunul sub tine și îți spune răspicat: „Stai jos, mănâncă și mai vorbim după ce terminăm farfuria”. Mai ales de Sărbători, românul – indiferent de fusul orar sub care se află – suferă de o amnezie selectivă în fața caloriilor, dar își amintește cu o precizie de ceasornic elvețian rețeta străbună și ritmul meselor care nu se mai termină.
Mâncarea românească nu se explică, se trăiește. Ea cere, uneori, un stomac antrenat și un spirit curajos. Gustul României nu e perfect, nu e „ușor” și cu siguranță nu e minimalist. Este gustul meselor lungi, al glumelor care se nasc între feluri și al acelei minciuni frumoase pe care ne-o spunem toți la final: „Mai merge doar un pic”. Și poate că tocmai acest „un pic” este esența ospitalității noastre.
Dacă v-am făcut poftă de o masă întinsă și de un „noroc” spus din tot sufletul, înseamnă că mi-am atins scopul. Gustul României nu se simte doar în farfurie, ci și în sclipirea din ochi după primul pahar de tărie, cel care deschide apetitul și inima. Să trăiți, să aveți masa plină și mintea limpede cât să prețuiți fiecare clipă alături de cei dragi! La mulți ani!