Euro nu face autostrăzi peste noapte, nu rezolvă deficitul bugetar și nu scade prețurile la raft doar pentru că schimbăm simbolul de pe bancnote. Dar nici bau-bau nu este. Noi încă discutăm dacă „e momentul potrivit”. De fapt, moneda comună europeană este, înainte de toate, un instrument politic extrem de puternic, chiar dacă ne place să o ambalăm în argumente strict economice.
Uniunea Europeană nu este doar un club de comerț, ci o construcție politică. Iar zona euro este cercul interior al acestui club. Acolo unde se iau deciziile grele, unde se gestionează crizele și unde se conturează direcțiile viitoare. Să rămâi în afara zonei euro înseamnă, practic, să accepți că vei fi mai degrabă spectator decât jucător titular. Poți comenta de pe margine, dar mingea se joacă fără tine.
Economic vorbind, beneficiile sunt clare și nu mai sunt o teorie de manual. Piața unică a adus deja câștiguri semnificative tuturor statelor membre. Zona euro merge mai departe: elimină riscul valutar, reduce costurile pentru firme, încurajează investițiile și oferă acces la finanțare mai ieftină. În vremuri liniștite, aceste avantaje se văd în cifre. În vremuri de criză, se simt în viața de zi cu zi.


