Într-un context global dinamic, înregistrând transformări rapide în economie, tehnologie, şi relații internaționale, este esențială o reflecție asupra direcției strategice a României până în 2030. Evoluțiile contemporane sunt pline de incertitudini, Uniunea Europeană promite schimbări structurale de aproape două decenii, liderii de la Bruxelles asigurându-ne că UE va deveni un actor mondial major, iar competiția marilor jucători ai lumii este mai acerbă decât în primii ani ai epocii post-Războiul Rece. Context complicat și de faptul că accelerația evoluției istorice ne-a găsit cu garnituri de lideri politici care ne arată zilnic, cei mai mulți, că nu mai pot face față noilor împrejurări. Românii au mai trecut prin etape istorice de defetism și au suferit enorm. De aceea, credem că trebuie să privim lumea de astăzi ca un mediu care ne-ar putea contura și oportunități pentru dezvoltare și proiectarea statutului de țară cu viziune optimistă despre potențialul ei și viitorul societății românești.
Să ne referim în primul rând la Uniunea Europeană ca un proiect comun în continuă redefinire, deoarece și România este parte a Uniunii Europeane de aproape două decenii și ne-am legat destinele în credința de progres. Acum, Uniunea Europeană deși și-a dedicat o mare parte a efortului în rezolvarea unor mari probleme dinafara Uniunii, dar grave și din vecinătatea imediată, este și în situația de a proiecta devenirea ei din perspectiva evoluțiilor globale actuale. Pentru că mai mult a vorbit decât a înfăptuit, actualmente Uniunea Europeană este presată să abordeze serios tema competitivității. Și nu doar a celei economice, ci și a competitivității societale care va fi în măsură să definească liniile civilizației europene în secolul al 21-lea.