Astăzi, trăim într-o lume unde fiecare dintre noi are potențialul de a fi „influencer”. Cuvântul a devenit aproape un clișeu, dar realitatea este că fiecare mesaj, fiecare postare, fiecare articol lăsat pe internet lasă urme. Ele pot inspira, pot forma opinii, pot deschide sau închide uși. Am învățat asta pe propria piele, începând din anii ’90, când primele mele intervenții publice au apărut în presa locală clujeană, cu ocazia conferinței Asociației Studenților Europeni de la Budapesta, în toamna lui 1993. Mai apoi, corespondențele de la Bruxelles pentru „Făclia”, încă din primăvara lui 1997, m-au învățat ce înseamnă să ai responsabilitatea cuvântului scris pentru o comunitate întreagă.
Au urmat alte experiențe. Blogul pe care l-am lansat acum 18 ani – „Casa Europei” – a fost o platformă unde am adunat idei, opinii, dezbateri. La televiziunea românească, de câte ori am fost solicitat, am ales să răspund. Și nu pentru că ar fi fost simplu sau confortabil, ci pentru că mi-am dat seama că tăcerea este, uneori, mai riscantă decât cuvântul rostit. Dacă ai ceva de spus și alegi să nu spui, ratezi șansa de a construi punți.