Am descoperit, de multă vreme, că a comunica public nu e doar un gest de vizibilitate, ci un act de asumare. Atunci când alegi să îți formulezi o opinie și să o împărtășești cu ceilalți, te expui inevitabil. Poți fi aplaudat sau contestat, poți fi înțeles sau criticat. Dar, dincolo de emoțiile amestecate, această expunere construiește ceva mai valoros: încrederea.
Publicul nu te crede pentru că ești perfect, ci pentru că ești autentic. Când vorbești despre lucruri pe care le cunoști și le stăpânești, când pui pe masă experiența și nu doar teoretizarea, atunci mesajul tău capătă greutate. Comunicarea publică cere curaj nu fiindcă ar presupune mereu confruntări spectaculoase, ci pentru că presupune vulnerabilitate. Iar vulnerabilitatea, paradoxal, este cea care consolidează credibilitatea.