marți, 27 ianuarie, 2026

Echipele dâmbovițene luptă pentru calificare

Publicitate




Citeşte şi

Astăzi, de la ora 17.30, sunt programate 31 de jocuri din Turul 2 al Cupei României. Programul a cuprins și partida dintre Lotus Băile Felix și CSM Olimpia Satu Mare, disputată ieri. În Turul 2 participă 43 de echipe calificate din Turul 1, cărora li se alătură 21 formații care în sezonul trecut au evoluat în campionatele Liga 3, 17 echipe dintre cele 20 de clasate pe locurile 1 și 2 în play-off, și Liga 2, patru echipe din play-out. Trei echipe dâmbovițene sunt implicate în această fază a competiției: FC Pucioasa, Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște.

Pucioasa pleacă cu șansa a doua

FC Pucioasa joacă pe teren propriu cu AFC Câmpulung – Muscel 2022, echipă de nivelul ligii secunde. Formația argeșeană a intrat în competiție în acest tur, în timp ce echipa pregătită de Marian Vătavu a eliminat Tricolorul Breaza (3-2) în primul tur. Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în sezonul 2022-2023, la nivelul Ligii a 3-a. Câmpulung a câștigat toate cele patru meciuri disputate, două în sezonul regulat și două în play-out, cu 1-0, 2-1, 1-0 și 2-0.

Ultimul meci direct a fost în 2018

Flacăra Moreni – Chindia Târgoviște se anunță a fi unul dintre cele mai interesante meciuri ale Turului 2. În primul tur, Flacăra a eliminat Urban Titu (2-0), în timp ce pentru Chindia acesta va fi primul meci în Cupa României, ediția 2025-2026 Ultimul meci direct dintre cele două formații a avut loc în 2018, în Turul 4 al Cupei României. Chindia s-a impus la Moreni cu 2-1, la capătul unul meci tensionat, în care antrenorul de atunci al morenarilor, Gabriel Paraschiv, a vrut să scoată echipa de pe teren, nemulțumit fiind de maniera de arbitraj.

 

Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgovişte în şedinţă ordinară în ziua de 29.01.2026

DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgovişte în şedinţă ordinară în ziua de 29.01.2026  Primarul Municipiului Târgovişte, jr. Daniel-Cristian Stan,...

Citeşte şi...