joi, 26 iunie, 2025

Drumul județean Malu cu Flori – Pucheni prinde contur

Vicepreședintele CJD Luciana Cristea a inspectat șantierul lucrărilor

Publicitate




Citeşte şi

*Valoarea totală a investiției este de 76 de milioane de lei, dintre care 41 de milioane de lei provin din fonduri nerambursabile

Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, s-a aflat ieri pe șantierul lucrărilor de reabilitare și modernizare a DJ 724, pe tronsonul Malu cu Flori – Pucheni, pentru a verifica stadiul execuției.

Lucrările avansează într-un ritm susținut, iar estimările arată că până la finalul anului, locuitorii din zonă vor putea circula pe un drum modern, sigur și durabil. „Fiecare proiect devine realitate pentru că suntem o echipă unită – echipa județului Dâmbovița!”, a transmis Luciana Cristea, vorbind despre importanța colaborării la nivel județean pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Valoarea totală a investiției este de 76 de milioane de lei, dintre care 41 de milioane de lei provin din fonduri nerambursabile, accesate prin Programul Național „Anghel Saligny”, iar restul este acoperit din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița.

Proiectul include:  turnarea a două straturi de asfalt pe o lungime de 10 kilometri; realizarea de șanțuri și rigole carosabile; 34 de podețe (tubulare și dalate); montarea a 3,5 km de parapete de protecție; amenajarea a 5 stații de autobuz; reabilitarea a 3 poduri. Acest drum este important pentru legătura între comunitățile din zona montană a județului.

 

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, cere anchetă penală și intervenția Corpului de Control al Guvernului în cazul incendiului de la Aninoasa

*Interpelarea a fost adresată Guvernului, pe tema crizei ecologice și instituționale generate de gestionarea deșeurilor în Dâmbovița Senatorul AUR de...

Citeşte şi...