*Primarul afirmă că măsurile venite dinspre Guvern afectează puternic administrațiile locale. Costurile cu utilitățile și carburanții au crescut, iar unele instituții se confruntă cu reduceri de personal, în ciuda deficitului major de angajați
Comuna Voinești se confruntă atât cu efectele unui noiembrie neobișnuit de ploios, cât și cu presiuni bugetare tot mai mari, potrivit unui mesaj transmis de primarul Gabriel Dănuț Sandu, pe pagina sa de socializare. Acesta a atras atenția asupra provocărilor generate de măsurile economice anunțate la nivel guvernamental și de impactul acestora asupra cetățenilor.
„Am avut un noiembrie 2025 plin de precipitații, fenomen cu care nu ne-am mai întâlnit de foarte mulți ani. Este foarte bine că se reface necesarul de apă în sol datorită secetei pedologice care ne bântuie de câțiva ani buni”, a declarat edilul șef.
Primarul afirmă că măsurile venite dinspre Guvern afectează puternic administrațiile locale. Costurile cu utilitățile și carburanții au crescut, iar unele instituții se confruntă cu reduceri de personal, în ciuda deficitului major de angajați. La Primăria Voinești sunt aprobate 48 de posturi, dar doar 31 sunt ocupate. De asemenea, Gabriel Dănuț Sandu semnalează reducerea cheltuielilor salariale cu 10%, lipsa fondurilor pentru persoanele cu dizabilități și înghețarea salariilor în 2026.
„Cel mai grav este faptul că începând cu 01.01.2025 vom fi obligați să mărim taxele și impozitele locale cu peste 75%. Deci impozitul pe terenuri, mașini, tractoare, locuințe aproape se va dubla. Mă întreb dacă asta este constituțional, fiindcă văd că pentru pensiile speciale încă se negociază constituționalitatea”, a mai precizat primarul.
În ceea ce privește investițiile locale, edilul șef spune că proiectele aflate în derulare continuă, deși finanțarea tot mai redusă a dus la încetinirea ritmului lucrărilor. Constructorii pot avansa doar în ritmul în care primesc plățile pentru lucrările executate, subliniază Gabriel Dănuț Sandu.
Situația proiectelor în luna noiembrie a fost prezentată pe larg de primarul comunei Voinești. „Modernizarea străzilor din satul Oncești – Lucrările au avansat cu dificultate din cauza vremii. Se execută un dig de sprijin betonat pe strada Bârbilor și șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale. Echipele pregătesc terasamentele și balastarea altor străzi, cu intenția de a turna asfalt în luna decembrie, dacă vremea permite. Alimentarea cu gaze naturale – Continuă lucrările de branșare în satul Izvoarele. Sunt întocmite cărțile tehnice pentru zonele finalizate, în vederea recepției parțiale. Decolmatarea canalului «Valea lui Mihai» în satul Suduleni. Cu utilajele proprii, sprijinite de beneficiarii Legii 416, administrația locală a reușit să curețe aproximativ 320 de metri liniari din cei 580 planificați. Au fost excavate peste 500 de remorci de pământ depus în ultimii 12–13 ani. Finalizarea lucrării este estimată până la sfârșitul anului”, a transmis primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu.


