Să nu uităm că o criză nu este doar pentru sistemul UE. E nevoie să ne raportăm la un concept realist. Este vorba de o abordare integrată, în care extindem întrebarea despre pericolele asupra UE la pericolul pentru România și chiar pentru NATO. Spunem asta fiindcă UE se axează în special pe securitate și prosperitate. Iar a vorbi despre securitatea europeană actuală fără o referire la NATO este prea superficial. Iar a discuta despre economie fără a trece acest subiect prin capitalele europene este din nou prea simplist.
Avem o situație la nivel european mult mai complexă politic decât acum cinci ani. Câteva argumente, factuale, sunt de prezentat. UE a fost lovită în ultimii cinci ani de două crize inimaginabile, Corona și Războiul din Ucraina. Avem apoi grupuri politice noi, alese la nivelul Parlamentul European, majoritatea dintre acestea cu mesaj antieuropean deschis. Da, acestea au impact enorm. Să ne amintim de Grupul ECR, înființat în 2009, care a avut o contribuție covârșitoare pentru Brexitul din 2016. E bine de subliniat că la nivelul țărilor UE avem guvernări care pun la îndoială sistemul european. Iar ultima problema apărută, motorul european franco-german suferă. Observați doar situația din Franța cu formarea guvernului sau alegerile regionale recente din Germania.
Marea problemă este însă că UE nu prea știe ce vrea. Sau chiar dacă vrea ceva, nu poate să meargă în direcția respectivă. Nu există o viziune asumată și strategie de implementare. E greu să ai lideri europeni, dar prerogativele europene nu te lasă. Un exemplu este deja clasiv. Datorită structurii actuale a UE, se ezită între înverzire, competitivate și social. Problema este că e greu le poți avea pe toate trei în același timp.