Duminica a 33-a după Rusalii, denumită și Duminica Vameșului și a Fariseului este cea care marchează începutul Triodului, o perioadă a anului bisericesc care este formată din zece săptămâni. În primele trei săptămâni avem patru duminici premergătoare (Duminica Vameșului și a Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai). Acestea sunt urmate de cele șase săptămâni de post din cadrul Postului cel Mare și de Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult denumită Triod, care este folosită cu preponderență în acest interval și care conține unele canoane alcătuite din trei cântări sau trei ode, iar nu nouă, așa cum sunt alcătuite canoanele obișnuite.
De asemenea, perioada Triodului este un timp de rugăciune smerită mai intensă, de citire sau de ascultare mai multă a Sfintei Scripturi, de spovedanie și de împărtășire mai deasă și de intensificare a faptelor milostive.
Evanghelia acestei duminici, este mai întâi de toate, un îndemn la rugăciune smerită. Prin pilda care ne este prezentată de Sfântul Evanghelist Luca, Domnul Iisus Hristos ne învață că nu orice rugăciune este bineprimită în fața Sa, ci doar cea care este făcută cu duhul umilit, inima înfrântă și smerită. Altfel spus, rugăciunea care îl înalță pe om este rugăciunea făcută cu smerenie, cu recunoașterea propriilor greșeli, iar rugăciunea care îl împiedică pe om să se apropie de Dumnezeu este cea care provine din mândrie și cu laudă de sine.
Fariseul este cel care ,,se ruga în sine” (Luca 18,11), adică în sufletul său și pentru sine, dar Dumnezeu cunoaște gândurile oamenilor și rugăciunile lor, chiar și când acestea sunt lăuntrice.
Fariseul când se ruga ,,stătea drept”, iar vameșul ,,departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice catre cer, ci-și bătea pieptul zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!” (Luca 18,13). Observăm că însăși poziția trupurilor acestora ne prezintă starea duhovnicească a fiecăruia. Poziția trupească trufașă a fariseului ne arată starea de mândrie a acestuia, iar poziția smerită a vameșului ne dezvăluie smerenia și pocăința acestuia. Învățăm din aceasta că rugăciunea omului nu este numai o lucrare a sufletului, ci este o împreună lucrare duhovnicească a sufletului și a trupului.
Evanghelia acestei duminici ne învață că ,,oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Luca 18,14). Cu alte cuvinte, când omul este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezența iubitoare și smerită a lui Dumnezeu, ci doar atunci când omul se smerește, adică se golește de sinele egoist, atunci se umple de prezența sfințitoare a lui Dumnezeu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această primă Duminică din perioada Triodului să fie un început temeinic pentru rugăciunea smerită, care este treapta de bază a urcușului duhovnicesc spre Înviere. Omul cu adevărat smerit nu se roagă numai pentru sine, ci și pentru alții, pentru Biserica întreagă și pentru toți oamenii necăjiți și întristați care au trebuință de mila și ajutorul lui Dumnezeu. Amin!
Pr. Buga Virgil Dumitru, Parohia Potlogi II