Minunea vindecării celor 10 leproși, prezentată în Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIX după Rusalii pe lângă bucuria cuprinsă prin redarea sănătății celor în suferință, pe lângă faptul că sunt trimiși să se arate preoților pentru a constata vindecarea, aruncă și o umbră de tristețe în mintea cititorului datorită lipsei de recunoștință a celor 9 vindecați care nu s-au mai întors să mulțumească Binefăcătorului lor.
Ne este greu să înțelegem de ce nu au mulțumit după ce fuseseră vindecați de o boală incurabilă dar, poate această atitudine a lor o vedem și la noi, cei de azi. De multe ori avem ocazia să vedem bunici sau părinți care sunt uitați de rudele lor, de copiii și nepoții pe care i-au crescut cu greu dar cu multă iubire, vedem educatori, învățători, profesori care, după ce se retrag din activitate sunt dați total uitării de cei pe care i-au format cu multă trudă și atenție, vedem, în general oameni care uită efectiv să spună un simplu mulțumesc binefăcătorilor lor.
Toate aceste aspecte ne îngrijorează, ne supără dar ne arată și această realitate: se uită repede binele primit.
Tocmai aici trebuie să fim cu luare aminte, să nu uităm să privim spre cer cu recunoștință pentru darurile primite de la Dumnezeu, să nu uităm să ne îndreptăm privirile către cei care ne-au născut, crescut, format, învățat, ajutat, pentru ca prin mulțumirea noastră, să avem speranță că și ceilalți pot lua aminte pentru îndreptarea lor spre cele bune. În același timp, cuvântul mulțumesc (în limba greacă evharisto), ne trimite cu gândul și la Sfânta Taină a Euharistiei, a Împărtășaniei, prin care Hristos Mântuitorul Se oferă nouă tuturor, pentru a deveni hristofori, adică purtători de Hristos, omul putând astfel să își arate încă o data recunoștința pentru Darul minunat primit de la Dumnezeu.
În lumea noastră secularizată și secularizantă, avem fiecare datoria de conștiință de a aduce gândul și cuvântul de mulțumire, pentru a nu cădea și noi, asemeni celor 9 leproși nerecunoscători, în patima uitării și a lipsei de mulțumire. Există această tentație pentru mulți de a considera că tot ceea ce dobândesc este doar rodul efortului lor, dând la o parte ajutorul divin și al celor din jur în cazul reușitelor lor. Astfel, ei rămân bolnavi de lepra păcatului, a uitării. Să nu fie!
Fiind în această perioadă, nu putem să nu privim cu aleasă recunoștință spre cel care a fost poetul nepereche, Mihai Eminescu, acest geniu al literaturii române, care prin scrierile sale ne trimite mereu spre a gândi profund, spre natură, spre Dumnezeu, spre cei dragi, spre valorile nepieritoare ale neamului românesc.
Cu recunoștință către Dumnezeu și către cei care ne înconjoară, tot înainte!
Pr. Stan Nicolae Radu, Parohia Poiana de Sus