*Liderul sindical susține că lipsa sprijinului din partea autorităților a afectat capacitatea uzinei de a rămâne competitivă, iar proiecte precum transportorul blindat SAUR 2 și parteneriatul cu Rheinmetall pentru programul Agilis au fost blocate din motive politice
Alianţa Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA) pregătește o acțiune în justiție împotriva statului român, acuzat de distrugerea deliberată a Uzinei Automecanica Moreni, una dintre cele mai importante unități de producție de vehicule blindate din România. Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA, a anunțat că a apelat deja la o casă de avocatură pentru inițierea demersului juridic.
„Uzina Automecanica Moreni, în 2001, era într-o situație financiară bună, fără datorii. Apoi, a fost aplicată Hotărârea 1068, care prevedea divizarea unor societăți din industria de apărare, însă aceasta se referea doar la cele care aveau datorii la stat. În cazul nostru, această măsură a fost abuzivă. Uzina a pierdut jumătate din patrimoniu fără nicio despăgubire, iar de atunci au început problemele financiare”, a declarat Constantin Bucuroiu.
Liderul sindical susține că lipsa sprijinului din partea autorităților a afectat capacitatea uzinei de a rămâne competitivă, iar proiecte precum transportorul blindat SAUR 2 și parteneriatul cu Rheinmetall pentru programul Agilis au fost blocate din motive politice.
În prezent, Uzina Automecanica Moreni se confruntă cu dificultăți financiare majore, iar sindicatele cer tragerea la răspundere a celor responsabili pentru deciziile care au dus la declinul acesteia.
Constantin Bucuroiu a subliniat că, de-a lungul anilor, numeroase promisiuni făcute de autorități privind revitalizarea uzinei au rămas fără rezultat. „Ni s-a spus în repetate rânduri că industria de apărare este o prioritate strategică, dar în realitate am fost ignorați. Contractele importante au fost redirecționate către alte entități, iar uzina a fost lăsată să se degradeze treptat”, a declarat liderul sindical.
Acesta a mai precizat că demersul juridic vizează nu doar recunoașterea prejudiciilor suferite, ci și găsirea unor soluții concrete pentru redresarea uzinei. „Dacă nu acționăm acum, riscăm să pierdem definitiv un pilon al industriei de apărare românești. Nu vrem doar să identificăm vinovații, ci și să asigurăm un viitor pentru angajați și pentru producția de tehnică militară la Moreni”.
În plus, Constantin Bucuroiu a făcut referire la declarațiile fostului premier Florin Cîțu, care, în perioada mandatului său de ministru al Finanțelor a promis sprijin pentru industria de Apărare, însă măsurile concrete au întârziat să apară. „Ne-am pus speranțe în ceea ce ni s-a promis, dar, din păcate, am fost din nou dezamăgiți. Nu putem să rămânem doar la vorbe, trebuie acțiuni reale pentru salvarea uzinei”, a subliniat liderul sindical.