luni, 18 august, 2025

Daniel Cristian Stan cere un congres al PSD în toamnă

Publicitate





Citeşte şi

Primarul Târgoviștei și secretar general al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, a transmis, într-un mesaj public, că Partidul Social Democrat traversează o perioadă în care este necesară o schimbare la nivelul conducerii. El a punctat că formațiunea are nevoie de o nouă atitudine, o altă abordare și o conducere capabilă să recâștige încrederea cetățenilor.

Daniel Cristian Stan consideră că declinul încrederii în partid trebuie stopat și a propus organizarea, în această toamnă, a unui congres al schimbării, care să desemneze o conducere legitimă și curajoasă. În opinia sa, noua echipă ar trebui să transmită electoratului că PSD își respectă promisiunile și rămâne aproape de oamenii pe care îi reprezintă.

Edilul șef a făcut referire și la competiția pentru președinția partidului, amintind că senatorul Titus Corlățean și-a anunțat primul candidatura, cu obiectivul de a readuce formațiunea la principiile sale fundamentale. Daniel Cristian Stan a precizat că apariția mai multor candidați ar fi benefică, întrucât o competiție deschisă ar putea genera entuziasm și energie în rândul membrilor.

PSD are nevoie urgentă de schimbare. De atitudine, de abordare și de conducere. Starea actuală de degradare accelerată a încrederii oamenilor nu poate să mai continue și e nevoie să spunem asta cu voce tare, căci tăcerea ar deveni la fel de vinovată. PSD are nevoie de un congres al schimbării, în această toamnă, care să-și aleagă o conducere legitimă, curajoasă, capabilă să transmită românilor că suntem, în continuare, aici. Că n-am dispărut, că nu i-am trădat, că n-am devenit complici la gesturi guvernamentale inutile. PSD a fost și trebuie să rămână un partid al oamenilor mulți”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

Publicitate





LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

„Protestele profesorilor sunt îndreptățite, dar trebuie să aplic legea”

Nemulțumirile din sistemul de educație se intensifică după anunțul premierului Ilie Bolojan privind pachetul de măsuri fiscale, care, potrivit...

Citeşte şi...