Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii și deputat de Dâmbovița în mandatul 2020–2024, își continuă activitatea parlamentară, reprezentând județul Ilfov în noua componență a Parlamentului. Acesta a candidat pe listele PSD Ilfov și a obținut un nou mandat în urma alegerilor parlamentare.
Într-o declarație publică, Ionuț Vulpescu a exprimat recunoștință față de alegătorii care i-au oferit încrederea lor, precum și față de echipa PSD Ilfov pentru eforturile depuse în campania electorală: „Am obținut un nou mandat de deputat, pe lista PSD Ilfov. Le mulțumesc celor 32.976 de ilfoveni care mi-au acordat votul și echipei PSD Ilfov pentru munca din campanie, desfășurată în condiții dificile”.
Deputatul a vorbit despre importanța responsabilității în exercitarea mandatului său, făcând apel la consolidarea democrației prin acțiuni constante: „1 decembrie 2024 n-a fost doar despre trecut. A fost mai ales despre prezent și viitor. Mulțumirile trebuie să fie urmate de responsabilitate și viziune. Democrația se apără și se construiește în fiecare zi”.
Ionuț Vulpescu și-a început oficial activitatea parlamentară pentru județul Ilfov, angajându-se să reprezinte interesele cetățenilor care l-au votat și să contribuie la dezvoltarea regiunii.