sâmbătă, 21 iunie, 2025

Cu Romanța începe vacanța!

Final de succes al Programului Național Educațional de vizite online pentru anul școlar 2024-2025

Publicitate




Citeşte şi

În aceste ultime zile ale anului școlar 2024-2025, peste 500 de elevi și profesori au trecut pragul virtual al Muzeului „Casa Romanței” din Târgoviște. La un prim bilanț al Programului Național Educațional „Tinerețea Romanței”, desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, putem remarca numărul impresionant de elevi, studenți și profesori din România, Basarabia și Bucovina, beneficiari ai secțiunii de vizite online ale acestui program, inițiat de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște și realizat la Muzeul „Casa Romanței” în colaborare cu Federația Română a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

Astfel, peste 36.000 de tineri vizitatori, cu vârste între 5 și 25 de ani, alături de profesorii lor, au primit cu încântare, interes și chiar uimire informații prețioase din istoria multiseculară a romanței românești și despre rolul de excepție pe care îl are în cultura națională și în istoria poporului român. Ghidajul profesionist și însuflețit, al pasionatului muzeograf Andrei Vasiliu, dr. în istorie și cofondator al Muzeului „Casa Romanței”, a primit și în aceste zile aprecierile și aplauzele participanților la vizitele online, cu atât mai mult cu cât acest proiect de vizite a fost declarat în acest an model de bune practici de către Comisia Națională a României pentru UNESCO, fiind inovativ și unic în România.

Grupurilor de elevi și profesori de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Liceul „Aurel Rainu” din Fieni, Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Simion Ștefan” Alba Iulia, li s-au alăturat în aceste zile și grupuri de preșcolari de la grădinițe din județul Dâmbovița (Moroeni, Glod), județul Alba (localitatea Răchița-Sălciori), județul Satu Mare (localitatea Tășnad), județul Iași (municipiul Iași).

Mesajele emoționante cu impresii din partea participanților însoțesc această scurtă cronică, adăugată celor multe pe care le puteți citi și pe pagina de Facebook a Asociației Culturale „Cetatea Romanței” Târgoviște și pe cea a Muzeului „Casa Romanței” din Târgoviște. Pe aceste platforme online vă așteaptă și multe alte surprize: recitaluri și concerte de romanță, galele laureaților, concursurile de interpretare și creație, secvențe inedite de la preselecțiile și atelierele de romanță desfășurate în zone istorice ale României și, desigur, de la concertele extraordinare desfășurate în Programul Național de Concerte asociate Festivalului Național de Romanță „Crizantema de Aur” în România și în Republica Moldova.

Aplauze merită și crizantemiștii pentru performanțele lor pe scenele romanței. Mulți dintre ei fac posibile aceste vizite online prin oferirea de bilete cadou pentru micii vizitatori. În aceste ultime zile de școală au oferit bilete cadou Georgeta Plută, Nicoleta Vasile, Cristina Beldean-Moșuțan, Sorin Lupu, Gabriela Raucă – inimoasa poetă din Viena (Austria), realizatoare de emisiuni la Radio Pro Diaspora – partener de promovare a Festivalului Național „Crizantema de Aur” și al evenimentelor educaționale asociate acestuia.

 

Mesaje emoționante

O călătorie în inima romanței românești! Am descoperit un loc cu totul special în Târgoviște: Muzeul Casa Romanței – un colț de istorie și emoție, dedicat muzicii care a învățat România să simtă cu adevărat. Printre partituri vechi, voci legendare și ecouri de romanțe nemuritoare, am redescoperit farmecul unei epoci pline de rafinament și suflet. Un muzeu mic, dar cu o inimă mare, unde timpul pare că stă în loc pentru a lăsa loc doar pentru… simțire. Deși mici, copiii au fost  încântați de instrumente, au recunoscut unele dintre ele și cel mai mult le-a plăcut cum a cântat și prezentat dl. Andrei Vasiliu, muzeograful care a realizat această frumoasă prezentare.

Aldulea Cerasela, prof.înv.pr. Școala Gimnazială „Ion Ciorănescu” Moroeni, Grădinița Glod

 

Întotdeauna, aceste vizite online la Muzeul Casa Romanței din Târgoviște le primim cu mare bucurie pentru că oferă informații importante despre istoria unui gen muzical de patrimoniu care îmbină atât de frumos poezia românească, muzica și limba română. De-a lungul vizitei, copiii au aflat că mulți dintre marii artiști ai României și nu numai,au cântat cu cinste romanța și au dus-o cu mândrie pe marile scene. De la instrumente muzicale vechi, la figurine din turta dulce, partituri vechi și programe ale celor 57 de ediții ale celui mai prestigios festival de romanțe, Crizantema de aur, am trecut cu interes prin saloanele superbe ale acestui unic muzeu. Unul dintre lucrurile care i-au fascinat a fost Istoria Imnului National, faptul că are la bază romanța „Din sânul maicei mele”, compusă de Anton Pann. Mulțumim distinsului domn Andrei Vasiliu pentru impecabila prezentare, și felicităm pe cei care cu implicare se ocupă de promovarea și aducerea la loc de cinste a acestui gen muzical important !

Cristina Florea, profesor învățământ primar, Liceul de arte „Regina Maria” Alba Iulia.

 

𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒕̦𝒂- 𝒖𝒏 𝒂𝒍𝒕 𝒈𝒆𝒏 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒛𝒊𝒄𝒂̆ 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒆𝒍𝒆𝒗𝒊𝒊 𝒏𝒐𝒔̦𝒕𝒓𝒊

Prin intermediul Programului Național „Tinerețea Romanței”, ediția 2025, secțiunea vizite online și fizice la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, elevii clasei a V-a A au avut privilegiul de a primi astăzi, 12 iunie, în sala de clasă, prin intermediul platformei Zoom, accesul la un muzeu unic în lume. Oportunitatea de a ne alătura altor grupuri de elevi și studenți din zone istorice ale României, din Basarabia și Bucovina, alături de vizitatori din Diaspora, reprezintă un câștig real și o lărgire a orizontului de cunoaștere al copiilor. Această experiență contribuie la dezvoltarea sensibilității, a gustului pentru frumos, la dobândirea de cunoștințe și termeni noi – elemente esențiale în cultivarea interesului pentru artă. Mulțumim doamnei Alina Mavrodin, director artistic al Asociației Culturale „Cetatea Romanței” din Târgoviște, și doamnei prof. Georgeta Plută, care au făcut posibil acest tur virtual.

Sorina Matei, prof. muzică Seminarul Teologic „Sf. Simion Ștefan” Alba Iulia

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Premii la Târgoviște pentru elevii de 10 și olimpici

*Scopul acestei inițiative este de a recompensa rezultatele obținute de elevii din Târgoviște, atât pe plan educațional, cât și...

Citeşte şi...