Directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, a atras atenția asupra creșterii numărului de sesizări privind atacurile animalelor sălbatice asupra gospodăriilor din județ.
Potrivit acestuia, instituția primește tot mai multe declarații referitoare la prezența lupilor și șacalilor în apropierea zonelor locuite, precum și la atacuri asupra animalelor din gospodării. Problema a mai fost discutată și în cadrul Colegiului Prefectural, inclusiv în legătură cu situația urșilor, însă până în prezent nu au fost adoptate măsuri concrete.
„Vreau să trag un semnal de alarmă asupra animalelor sălbatice din județ. Avem tot mai multe declarații, la nivel DSVSA Dâmbovița, vis-a-vis de lupi, șacali, atacuri masive către gospodării. Am abordat aceeași problemă la urși, în urmă cu câteva luni la Colegiul Prefectural. Din păcate, a rămas la nivel de discuție. Ok, poate pentru urși, autoritățile statului s-au pregătit. În trecut, am ținut cu ardoare ca vânătoarea la șacal să se facă în tot timpul anului, vânătoarea la lupi să se facă în tot timpul anului. Trebuie să luăm mai în serios aceste probleme. Șacalii și lupii s-au înmulțit foarte mult la nivelul județului Dâmbovița, dar și la nivel național. Trebuie luate măsuri legale”, a declarat dr. Sandu Tolea.
Directorul DSVSA Dâmbovița consideră că problema creșterii populațiilor de șacali și lupi trebuie analizată mai atent la nivelul autorităților, mai ales că tot mai multe gospodării sunt afectate de atacuri ale acestor animale.


