Evanghelia Duminicii a patra din Postul cel Mare ne amintește una dintre nenumăratele minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârșit în cadrul activității Sale, și anume vindecarea fiului lunatic. Minunea s-a petrecut cu puține zile înainte de Sfintele Sale Pătimiri, atunci când Fiul lui Dumnezeu a coborât de pe Muntele Taborului, după ce și-a arătat Slava Sa către Sfinții Apostoli Iacov, Petru și Ioan, atât cât le-a fost acestora cu pricepere să înțeleagă. Poate și noi, de multe ori, am simțit aceeași stare negrăită cu cea a Sfinților Apostoli, atunci când am participat cu toată inima la Sfânta Liturghie, nădăjduind să rămână această stare la noi, așa cum au dorit ucenicii care îl însoțeau pe Domnul.
Însă, la poalele muntelui, atmosfera era una de încordare, deoarece ceilalți ucenici au fost rugați de un om ca să îl vindece pe fiul său care avea o neputință, și anume un duh mut, dar aceștia nu au reușit. Evanghelia ne evidențiază pe de o parte imensa suferință a copilului chinuit de diavol, iar de pe altă parte, puțina credință a tatălui acestui copil și nepriceperea duhovnicească a ucenicilor. Cu toate acestea, Mântuitorul nu l-a certat direct pe tatăl copilului pentru ca să nu mai adauge la suferința lui și durerea mustrării, ci a zis către toți cei slabi: ,,O, neam necredincios, până când voi fi cu voi?
Până când vă voi răbda pe voi?” (Marcu 9,19). Prin aceste cuvinte, Dumnezeu vrea să ne spună că demonii au putere asupra oamenilor, atunci când slăbește credința. Înțelegând cât de mare este suferința copilului, Mântuitorul continuă: ,,Aduceți-l la Mine!” (Marcu 9,19), înțelegând de aici că și atunci când îi mustră pe oamenii slabi în credință, mustrarea Lui nu înseamnă diminuarea milostivirii Sale față de cel aflat în suferință. Tatăl copilului I-a cerut ajutor lui Iisus zicând: ,,Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fie-ți milă de noi” (Marcu 9,22). Acest ,,dacă poți face ceva” exprimă o credință slabă amestecată cu îndoială. Imediat urmează răspunsul Mântuitorului: ,,Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9,23). Atunci, tatăl copilului și-a recunoscut vina sufletului său, apoi cu lacrimi în ochi, a zis: ,,Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9,24). Îndată cum a îndreptat duhovnicește pe acest tată întristat, întărindu-i credința, Mântuitorul i-a vindecat copilul, poruncind demonului care îl chinuia ca să iasă din el. Biserica a rânduit ca această Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Marcu să fie citită în Duminica a patra din Post, pentru că postul este un timp deosebit de rugăciune fierbinte, de întărire în credință și de luptă împotriva păcatului, a patimilor egoiste și a duhurilor celor necurate. Duhurile necurate nu se tem de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre, ci se tem doar de rugăciunea stăruitoare unită cu postul.
În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post se face pomenirea, în mod cu totul deosebit, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, un model de icoană duhovnicească. Acesta este pomenit în data de 30 martie, anul acesta Duminica a patra din post aflându-se în aceeași cu prăznuirea acestuia. Sfântul Ioan Scărarul este un dascăl al rugăciunii, al ostenilor, al postului, al pocăinței, dar și al tuturor virtuților duhovnicești. Acesta este autorul cărții ,,Scara” , o lucrare care ne propune să ne învețe cum să ne eliberăm de patimi și cum să dobândim virtuțile, iubirea smerită față de Dumnezeu și față de semeni. Să îl rugăm pe Sfântul Ioan Scărarul să ne ajute să ne vindecăm de patimile noastre și să dobândim virtuțile iubirii smerite și milostive, care reprezintă trepte ce ne ajută să urcăm către Dumnezeu, Cel care ne așteaptă cu brațele deschise spre Slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin!
Pr. Brebenel Sorin, Parohia Pitaru