*Controalele au avut ca scop prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare și s-au concentrat pe respectarea normelor sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița au desfășurat, în ultima perioadă, mai multe controale în unitățile de alimentație publică din județ. Verificările au vizat restaurante, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie și patiserie, supermarketuri, magazine alimentare, măcelării, dar și unități de panificație și patiserie proaspătă.
Potrivit directorului executiv al DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea, controalele au avut ca scop prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare și s-au concentrat pe respectarea normelor sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor.
„Au fost verificate aspecte esențiale, cum ar fi înregistrarea și autorizarea unităților, igienizarea spațiilor de lucru, condițiile de depozitare, trasabilitatea, etichetarea produselor și implementarea corectă a procedurilor de autocontrol”, a declarat Sandu Tolea.
În urma controalelor au fost identificate mai multe nereguli, printre care întreținerea necorespunzătoare a spațiilor și echipamentelor, deficiențe de structură, manipularea incorectă a alimentelor, lipsa trasabilității, produse cu termen de valabilitate depășit, dar și lipsa programelor de autocontrol sau probleme legate de etichetare.
Pentru abaterile constatate, inspectorii DSVSA au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 177.000 de lei, două avertismente și au emis șase ordonanțe de suspendare a activității unor unități. Totodată, au fost retrase de la vânzare 85 de kilograme de produse alimentare – 76 kg de origine animală și 9 kg de origine nonanimală.
Potrivit directorului Sandu Tolea, controalele vor continua și în perioada următoare, autoritățile anunțând că vor urmări respectarea strictă a normelor privind siguranța alimentară, pentru protejarea sănătății consumatorilor.