miercuri, 22 octombrie, 2025

Concert cu suflet de Romanță la Cluj

Joi, 31 octombrie a.c., o nouă sărbătoare a Romanței în Ardeal

Publicitate




Citeşte şi

Un nou concert de succes în Ardeal a onorat publicul iubitor de Romanță aseară, în cocheta sală de spectacole a Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca. Programul Național de Concerte „Suflet de Romanță” a pornit din Muntenia, din Cetatea Romanței Târgoviște, pe 19 octombrie, în seara de gală a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, și a continuat în Ardeal, în această săptămână.

Interpreții de romanță au poposit mai întâi în inima munților Apuseni, la Festivalul Național de Romanțe „Te aștept pe-același drum”, ediția a XX-a, de la Zlatna (26-27 octombrie), într-o zonă istorică de o rară frumusețe, administrată de primarul Silviu Ponoran și echipa sa cu suflet de aur.

A urmat concertul extraordinar la Teatrul de Artă din Deva, organizat cu dăruire și profesionalism, într-o ambianță scenografică superbă, de Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara (manager Ciprian Roman) și Ansamblul Artistic Profesionist „Drăgan Muntean” (director Ovidiu Olari) a cărui orchestra a performat sub bagheta dirijorului George Cîlțea.

Aseară, a venit rândul iubitorilor de Romanță din Cluj Napoca să se bucure de întâlnirea cu prestigioși laureați din Ardeal ai Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”. Interpreți valoroși, cu voci minunate, acordate anume pentru stilul rafinat al Romanței, au încântat publicul prezent la concert, dar și pe miile de spectatori virtuali, care au urmărit în direct spectacolul pe pagina de facebook a Asociației Culturale „Cetatea Romanței” Târgoviște.

Echipa Școlii Populare de Artă „Tudor Jarda” și managerul Cătălin Nistor au onorat artiștii și spectatorii cu o organizare exemplară, cu aleasă ospitalitate și prețuire. Iar dăruirea interpretărilor a fost pe măsură. Alături de grupul orchestral „Romanțe”, condus de violonistul Ovidiu Barteș și pianistul Kalman Urszui, au încântat publicul cu emoționante interpretări sensibilii laureați ardeleni, voci de aur ale noii generații de interpreți dedicați Romanței românești: Cristina Bugnar (Bistrița), Cristina Beldean Moșuțan (Dej), Georgeta Plută (Alba Iulia), Rodica Pop Seling (Zalău), și clujenii Liliana Feher, Alexandru Mânzat, Samuel Barani și Sorin Lupu.

Prezentarea concertului a fost un spectacol în spectacol și o datorăm apreciatei interprete de Romanțe, Alina Mavrodin Vasiliu, director artistic al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, inițiatoare și coordonatoare a Programului Național de Concerte, cu care străbate România și Republica Moldova în această perioadă. File din istoria multiseculară a Romanței, atât de inspirat documentate în Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, realizat în anul 2017 de Teodor Vasiliu (dr. în istorie) și de Andrei Vasiliu (muzeograf, dr. în istorie și jurnalist), au fost depănate cu grație de Alina Mavrodin Vasiliu, oferind prezentării concertului un farmec aparte.

La loc de cinste în prezentare a fost evocarea istoriei Imnului Național al României „Deșteaptă-te, române” (versuri Andrei Mureșanu, 1848), a cărui linie melodică provine din vechea romanță compusă în anul 1832 de Anton Pann, pe versurile poetului Grigore Alexandrescu, „Din sânul maicei mele”. Acest moment sensibil și evocator a ridicat sala în picioare, oferind solemnitatea binemeritată omagierii romanței românești, gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, pe care cu toții ni-l dorim protejat prin înscrierea în Patrimoniul Cultural al Umanității UNESCO.

Alina Mavrodin Vasiliu a transmis și mesajele de salut ale organizatorilor Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, Primăria și Consiliul Local Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, ale Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, în structura căruia funcționează Muzeul „Casa Romanței”, muzeu unic în România.

Recitalul susținut de neobosita promotoare a Romanței românești, Alina Mavrodin Vasiliu, a fost răsplătit cu aplauze și ovații, reconfirmând și la Cluj Napoca dăruirea acestei artiste pentru romanță, maica genurilor muzicale din România. Comisia Națională a României pentru UNESCO, Federația Română și Federația Europeană a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO au fost omagiate pentru eforturile și activitatea puse în slujba promovării Romanței. Aplauze a primit și echipa TVR Cluj, pentru generoasa promovare și pentru participarea la eveniment.

Finalul concertului a readus în scenă toți interpreții, alături de grupul orchestral „Romanțe”, pentru a cânta împreună cu spectatorii nemuritoarea romanță „Ciobănaș cu trei sute de oi”. Organizatorii clujeni au oferit interpreților diplome de excelență. O imensă inimă tricoloră a fost oferită Alinei Mavrodin Vasiliu de minunata poetă Lucia Locusteanu. Artista a oferit diplome de excelență „Suflet de Romanță” violonistului Ovidiu Barteș și pianistului Kalman Urszui. Într-o atmosferă vibrantă s-a încheiat aseară Concertul „Suflet de Romanță” de la Cluj și miniturneul din Ardeal al laureaților Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”.

Parteneri media: TVR, RADIO ROMÂNIA, Revista „Actualitatea muzicală” a UCMR, cotidianul „ULTIMA ORĂ”, Radio „Pro Diaspora”, cotidianul „JURNAL DE DÂMBOVIȚA”.

Sponsori ai Programului Național de Concerte „Suflet de Romanță”: *Rompan; *Bimbo; *Pambac; *CEC Bank București; *Cuiul Târgu Neamț; *Fundația Henry Mălineanu; *New Concept Travel; *Boromir; *Expert Recycling; *Camera Notarilor Publici Ploiești; *Hotel Dâmbovița; *Hotel Turist Pucioasa; *Mens Sana Târgoviște; *Alizze – Magazin Rochii De Seară Târgoviște; *Societatea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Voinești.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Modernizarea drumurilor naționale, în turație maximă

*Pe DN71, în Bâldana, lucrările de modernizare și consolidare a terasamentelor s-au desfășurat cu program prelungit, iar în paralel...

Citeşte şi...